Ambulanta are nevoie de salvare!
Articol de , 28 septembrie 2017, 06:59
5 zile!
De atat timp au nevoie factorii decidenti de la nivelul Guvernului si ministerelor Muncii, Finantelor, Sanatatii pentru a afla care sunt problemele angajatilor din sistemul medical.
Sau, cel putin, ale celor de la Serviciile de Ambulanta din intreaga tara. Pe langa altele, caci probleme sunt peste tot. Nu ca nu ar stii de ele, dar…
Ieri, 27 septembrie, inaintea Sedintei de Guvern, primul ministru Mihai Tudose a facut un prim pas si, dupa multiple solicitari, vazandu-se amenintat cu proteste, de sensibilizare momentan, a decis sa asculte revendicarile.
“Am analizat toate solicitarile noastre, am argumentat si am stabilit sa le lasam 5 zile ca sa aiba o discutie, ca se impune modificarea legii si ne auzim saptamana viitoare. Fara niciun document scris.
Noi ne continuam formele de protest stabilite la nivel de sindicat”, a declarat in exclusivitate pentru Bucuresti FM preşedintele Federatiei Nationale Sindicale “Ambulanta” Romania, Gheorghe Chiş.
Astfel, astazi intre orele 11.00 si 12.00 angajatii Serviciilor de Ambulanta protesteaza.
Mitingurile vor fi organizate la sediile centrale județene şi Bucureşti-Ilfov.
Angajatii, oameni ca noi toti, dar de la care, insa, asteptam salvarea cand este vorba de diferenta dintre viata si moarte, raman dupa program, obositi dupa turele grele de noapte sau vin din timpul liber pentru a-si spune nemultumirile.
Siguranța echipajelor, starea de sănătate a personalului, stabilitatea financiară, sunt puse în pericol.
Mitingul de astazi nu va afecta capacitatea normală de intervenţie de urgenţă si nu va fi blocat accesul de ieşire şi intrare a ambulanţelor operative.
Prim-vicepreşedintele Federatiei Nationale Sindicale “Ambulanta” Romania, Rotaru Marian- reprezentant al Sindicatului Operativ si TESA din SAMB, Bucuresti, pentru Bucuresti FM.
Marian Rotaru, vicepresedinte FNSAR