România deţine penultimul loc ca valoare a salariului minim!
Articol de Andra Radu, 29 septembrie 2017, 14:27
România se află pe penultimul loc în Uniunea Europeană, ca valoare a salariului minim, cu puţin peste 300 de euro, potrivit celor mai recente statistici europene.
În acelaşi timp, ţara noastră a avut şi cea mai mare creştere a veniturilor dintre statele spaţiului comunitar. Motiv de îngrijorare pentru specialişti, care atrag atenţia că astfel de politici salariale pot duce la depăşirea deficitului bugetar de 3%, asumat prin tratatele europene.
„Semnalele pe care Comisia Europeană le-a transmis către România au fost că atenţia trebuie să fie extrem de ridicată pentru că suntem în zona roşie de pericol, de depăşire acelei ţinte de deficit, mai ales că România este ţara chiar citată de către rapoartele Comisiei Europene, cu cele mai mari inegalităţi ale veniturilor” a declarat Gabriela Drăgan, directorul Institutului European din România.
Între cei 20% cu cele mai mici venituri şi cei 20% cu cele mai mari venituri decalajele sunt de peste 8 ori, cele mai mari decalaje din Uniunea Europeană.