”Povestiri din Cibinium”, istorii mici despre inimi mari

Articol de cristina.toma, 30 septembrie 2017, 10:00

Mai toți am învățat la școală că istoria este o lungă înșirtuire de bătălii, descălecări, războaie, victorii, alianțe, tratate care au permis sau au interzis ceva schimbând pentru totdeauna ordinea lucrurilor dintr-un loc sau altul.

Pentru unii, istoria este scrisă doar în cronici și tratate. Însă de foarte puțină vreme au început istoricii să se întrebe cum au trăit oamenii obișnuiți, care nu au fost nici conducători de state, nici de armate, această istorie cu bune și cu rele chiar dacă numele majorității nu este consemnat în marile cronici și, doar de 2-3 sute de ani le găsim în registrele civile, acolo unde acestea au scăpat neatinse de catastrofe sau furia oamenilor. Este vorba despre acele sute și mii de istorii personale trăite de fiecare om în parte și povestite cu diferite ocazii și, care dacă ar fi notate undeva, ar alcătui adevărate cărți. Iar unii chiar pun mâna pe condei și chiar scriu niște cărți care îți merg la suflet. Așa a făcut și scriitorul David Urs când a scris cartea ”Povestiri din Cibinium”, apărută la editura Hasefer, o carte cu povestiri scurte. Aparent nu au nicio legătură între ele, dar în realitate alcătuiesc un adevarat puzzle deoarece personajele își trăiesc viața în același loc, se cunosc între ei sau măcar au auzit unii de ceilalti, copiii merg la școală și se joacă împreună, iar destinele lor se împletesc de multe ori atunci când se gândesc mai puțin.

”Povestirile din Cibinium” au drept personaje oameni simpli, de mai mai multe etnii – români, evrei, maghiari, sași – fiecare cu religia lui, nederanjându-i pe ceilalți și colaborând între ei și, uneori, chiar complotând printr-o adevărată regie în fața teatrului, adesea absurd, al istoriei care vremelnic i-a așezat pe unii sau alții pe pozitii dificile sau unii împotriva altora.

În rest, viața se scurge cu bucuriile și necazurile ei, cu micile drame și victorii pentru fiecare.

De pildă, doctorul Neuman continuă să își trateze bolnavii și chiar pe copiii lor, la o vârsta înaintată, după ce se pensionase de mulți ani. Ioji, cel pe care oamenii îl știu ca fiind blând și modest are o evadare în stil mare din lagar dar se va întoarce singur ca părinții să nu îi fie deportați. Cei care primeau corespodența atunci când primesc sentința lui de condamnare la moarte o fac pierdută, iar când această sentință trebuie pusă neapărat în practică, războiul ia o altă direcție, trupele germane se retrag, iar deținutii din lagăr sunt eliberați.

Un țăran român găsește pe pământul lui un vehicul militar îngropat și îl ascunde într-un șopron gândindu-se ce întrebuințare să îi dea. Un inginer sas va meșteri multe luni cu răbdare și îl va pune în funcțiune, iar acum, convertit în simplă mașinărie și fără muniție, acesta va fi folosit la muncile câmpului. Numai că asta va atrage atenția autorităților care îi vor aresta pe amândoi pentru deținere ilegală a unui vehicul militar.

Niciunul dintre personaje nu are o viață perfectă: unii sunt foarte buni în meseria lor, au un șarm special și sunt apreciați de prieteni, colegi și chiar de oameni pe care nu îi cunosc, dar au câte un mic viciu: unul are o pasiune specială pentru femeile frumoase, altul pentru jocurile de noroc, iar alții și-ar cheltui și ultimul bănuț pentru ceva care le place în mod deosebit în ciuda opoziției familiei. Întâmplările povestite de autor se petrec între perioada interbelică și anii comunismului. Pe măsură ce lectura înaintează cititorul va avea impresia că îi cunoaște de când lumea pe oamenii despre care se povestește, că i-a întâlnit undeva și chiar dacă nu au vizitat niciodată aceste locuri va avea senzația că abia s-a întors de acolo.

Se pot spune multe despre cartea lui David Urs, însă eu nu vă mai spun decât că nu veți lăsa cartea din mână până când nu veți întoarce și ultima pagină.