Bilanţ actualizat!Crește numărul morților și al răniților în Las Vegas
Articol de , 3 octombrie 2017, 06:57
Bilanțul atacului armat comis la un festival de muzică în Las Vegas a urcat la 59 de morți și 527 răniți, potrivit CNN.
Între timp, anchetatorii americani au găsit arme în locuința autorului atacului.
Un șerif local a declarat presei că au fost confiscate 18 arme de foc, materiale explozive și mii de cartușe de muniție la locuința fostului contabil în vârstă de 64 de ani.
Înainte de venirea polițiștilor, bărbatul s-a sinucis.
Amintim că printre răniți se află și un român, confirmă Ministerul de Externe de la București.
Acesta este internat la spital și primește îngrijiri medicale de specialitate.
Reprezentanții MAE susțin că sunt în contact permanent cu autoritățile locale și sunt pregătiți să acorde asistență consulară.
Ministerul de Externe condamnă cu fermitate atacul.
Aseară, un moment de reculegere a fost ținut la Casa Albă.
Președintele american Donald Trump a respins scenariul unui atac terorist.
FBI susține că nu există indicii că agresorul ar fi avut legături cu grupări radicale.