112?! Protest la Ambulanta!
Articol de , 5 octombrie 2017, 09:54
Federaţia Naţională Sindicală Ambulanta din România, cu sprijinul organizaţiilor sindicale membre, din serviciile de ambulanţă, declanşează astazi un protest national pe o perioadă nedeterminată în toate serviciile de ambulanţă.
Conducerea Federatiei afirma ca este dispusă să continue discuţiile cu reprezentanţii Guvernului, până la soluţionarea favorabilă a revendicărilor privitoare la personalul din Serviciile Publice de Ambulanţă.
Protestul constă în:
- Afişarea pe toate ambulanţele operative a două afişe A4 cu inscripția „PROTEST NAŢIONAL” în cele două locuri menţionate de organizator, iar pe verso vor fi inscripţionate punctele importante din revendicările sindicatelor din serviciile de ambulanţă reprezentate de FNSAR;
- Purtarea de către personalul operativ, TESA şi muncitorii membri în organizaţiile sindicale aparținând Federatiei, a unor panglici albe, pe echipamentul de lucru, ca semn de protest,
- Finalizarea procesului de strângere de semnături până în data de 11 octombrie ,
- Pichetarea Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor Publice în data de 11 octombrie a.c., conform calendarului de acţiuni sindicale, după cum urmează:
– Pichetarea Ministerului Muncii și Justiției Sociale: – de la ora 10:30 la 11:30;
– Pichetarea Ministerului Sanatatii: – de la ora 11:30 la 12:30;
– Deplasarea în coloana a protestatarilor din strada Cristian Popişteanu, la ora 12:30, cu ieșire pe Calea Victoriei, Piața Națiunilor Unite, B-dul Națiunilor Unite, B-dul Libertăţii și Piața Constituției.
Sosirea în Piața Constituției va fi la ora 13:15 cu finalizarea acțiunii la ora 14:15.
La finalul acţiunilor de pichetare a ministerelor menţionate, se solicită o discuţie interministerială cu miniştrii din cele patru ministere şi cu reprezentantul Guvernului nominalizat de către Premierul României.
- Pregătirea pentru un mare MITING organizat de toate federaţiile din sistemul sanitar.
- Pregătirea pentru declanşarea conflictelor de muncă, urmate de posibile GREVE, conform Legii Dialogului Social.
Pe toată perioada anunţată, activitatea în serviciile de ambulanţă NU va fi întreruptă.
Până la noi hotărâri.