UPDATE Incendiu la groapa de gunoi a municipiului Cluj-Napoca
Articol de , 5 octombrie 2017, 10:18 / actualizat: 5 octombrie 2017, 12:13
UPDATE- 11:30 A fost deschis un dosar penal pentru distrugere prin incendiere.
Conform purtătorului de cuvânt IPJ Cluj, Carmen Jucan, în cadrul cercetării se vor stabili circumstanţele în care a izbucnit incendiul.
–-
Pompierii încearcă de 12 ore să stingă un incendiul care a izbucnit azi-noapte la rampa temporară de gunoi a municipiului Cluj-Napoca.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, în această dimineață mai ardeau mocnit câteva focuri care vor fi stinse, fiecare, punctual, de echipajele de supraveghere.
”Este vorba de o suprafață mare. Mai sunt focare mocnite care mai ard și care se sting punctual. Trebuie redusă degajarea de fum, dar incendiul s-a redus considerabil”, a declarat Andrei Biriș.
Cauzele producerii incendiului sunt deocamdată necunoscute, dar pompierii fac cercetări pentru a stabili cauza incendiului.
La acțiunea de stingere a incendiului au intervenit, în total pe parcursul nopții trecute, 8 autospeciale și utilaje cu 32 de pompieri, precum și o autocisternă și două utilaje ale RADP Cluj-Napoca.
Incendiul a izbucnit, azi-noapte, la rampa de gunoi de la Pata Rât a municipiului Cluj-Napoca. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, Andrei Biriș, acesta a izbucnit în jurul orei 21:00, iar vântul puternic a favorizat întreținerea focului.
Pentru stingerea incendiului au fost angrenați 20 de polițiști. Focul a cuprins o suprafață de 1.000 de metri pătrați.
Rampa temporară de deșeuri a municipiului Cluj-Napoca a fost pusă în funcțiune după ce rampa de gunoi a orașului a fost închisă în urmă cu doi ani, fiind declarată neconformă.
https://youtu.be/ffWEi2UPBTQ