SUCOT la Teatrul Evreiesc, o formă de „teatru în afara teatrului”
Articol de , 6 octombrie 2017, 09:58
Teatrul Evreiesc de Stat prezintă, în perioada 7-11 octombrie 2017, evenimentul SUCOT LA TEATRUL EVREIESC, o formă de „teatru în afara teatrului”, o suită de momente artistice dedicate sărbătorii de Sucot 5778.
Sărbătoarea are o dimensiune istorică, care aduce aminte de cele 40 de ani de peregrinare în deşert. Este totodată și o sărbătoare a recoltei, a bucuriei şi a recunoştinţei faţă de natură, ce are loc după încheierea secerișului și după culesul roadelor de toamnă.
Manifestare se înscrie în seria de proiecte culturale ce fac parte din programul de ilustrare prin teatru a tradiţiilor iudaice, un program de familiarizare a publicului spectator cu obiceiurile şi spiritul sărbătorilor evreieşti.
Momentele artistice vor avea loc sâmbătă, 7 octombrie și duminică, 8 octombrie, în intervalul 17.00 – 18.00, marți, 10 octombrie și miercuri, 11 octombrie, în intervalul 12.00 – 13.00, în spaţiul imediat alăturat intrării principale a teatrului, într-o construcţie specifică sărbătorii numită ”suca”.
Actorii care vor prezenta momentele artistice cu ocazia sărbătorii de Sucot sunt Dorina Păunescu, Arabela Neazi, Viorica Bantaș, Geni Brenda, Mihai Ciucă, Nicolae Botezatu, acompaniați de TES ORCHESTRA – Bogdan Lifșin, Rodica Doija, Mihai Pintenaru și Sergiu Marin.
Intrarea este liberă!