Iarna s-a instalat deja la munte
Articol de Alina Neagu, 8 octombrie 2017, 08:44
Răcirea accentuată a vremii a adus primele ninsori mai consistente.
În zonele de munte s-a depus deja un strat de zăpadă, iar drumarii au intervenit cu material antiderapant pe Transfăgărăşan, pe Transalpina, pe DN 1A şi pe DN 73.
Cu toate acestea, pe Transalpina nu se circulă între zona Rânca din judeţul Gorj şi Obârşia Lotrului, în Vâlcea.
Și în Bucegi a nins.
Salvamontiştii îi sfătuiesc pe turişti să evite drumeţiile montane.
De asemenea, poliţiștii le recomandă şoferilor să îşi echipeze maşinile corespunzător, dacă vor să mergă la munte.