Mihaela Buzărnescu, în sferturi, la Linz
Articol de bucurestifm, 12 octombrie 2017, 09:30
Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Linz, după o victorie remarcabilă în fața croatei Ajla Tomljanovic. Românca s-a impus cu scorul de 4-6, 7-6, 6-1.
Buzărnescu va intra de luni pentru prima oară în top 100.
Ea a reușit cel mai bun rezultat al carierei, alături de calificarea pe tabloul principal la US Open, anul acesta.
Mihaela Buzărnescu va juca vineri în sferturi cu elvețianca Belinda Bencic.
Și Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Linz. Românca a învins-o pe belgianca Alison van Uytvanck, cu 6-3, 7-5.
În optimi, Cîrstea o va înfrunta astăzi, de la ora 21:00, pe rusoaica Natalia Vihlianţeva.
Irina Begu, în schimb, a fost învinsă în prima rundă a turneului de tenis de la Tianjin.
Românca a cedat, cu 6-4, 6-2, în fata rusoaicei Maria Sharapova.
Begu va evolua, în această dimineață, de la ora 11:30, în sferturile probei de dublu, alături de italianca Sara Errani, împotriva principalelor favorite, Katerina Bondarenko și Ala Kudriavțeva.
La Shanghai, Horia Tecau și Jean-Julien Rojer joacă astăzi împotriva perechii Juan Sebastian Cabal/Robert Farah.