Pericol în parc
Articol de , 16 octombrie 2017, 21:23
Un sfert dintre locurile de joacă din Capitală sunt periculoase pentru copii.
Concluzia le aparține inspectorilor de la Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, care au făcut controale pe teren.
În cele aproape două sute de spații de joacă verificate, inspectorii au găsit echipamente deteriorate, în care copii se pot răni grav.
Primăriile și administratorii acestor locuri au fost amendați cu peste 200 de mii de lei.
Spațiile amenajate pentru copii, în care au fost găsite probleme, au fost închise.
Reprezentanții OPC București îi sfătuiesc pe părinți să fie foarte atenți unde își lasă copiii să se joace.
Sursa: Rador