Ascultă Radio București FM Live

Furnizorul de echipamente medicale nu avea toate avizele

Articol de , 17 octombrie 2017, 17:53

Apar noi informații în dosarul Secției de Arși de la Spitalul Floreasca.

Procurorii DNA spun că dintre cei 17 posibili furnizori de echipamente medicale pentru dotarea acestei clinici a fost ales unul care nu avea avizele necesare.

Este vorba despre o firmă care nu avea nici capacitatea tehnică sau profesională de a instala, pune în funcțiune și de a asigura întreținerea aparaturii respective.

În privința barocamerei, niciun distribuitor nu avea, la momentul respectiv, aviz emis de Ministerul Sănătății pentru punerea în funcțiune și pentru efectuarea celorlalte activități aferente unui astfel de echipament medical, mai spun procurorii.

Amintim că fostul manager al Spitalului Floreasca, Alexandru Macovei și fostul șef al Clinicii de Chirurgie Plastică, Ioan Lascăr, au fost trimiși în judecată într-un dosar ce vizează nereguli înregistrate în legătură cu dotarea cu echipamente medicale a Secției de Arși.

În anul 2013, inculpații, împreună cu șeful Biroului achiziții, au încheiat un acord cadru cu administratorul unei societăți comerciale, în baza unei licitații fictive.

Pe baza acestui acord au fost cumpărate, la prețuri supraevaluate, zeci de echipamente medicale.

În acest fel bugetul Spitalului Floreasca a fost prejudiciat cu peste 8 milioane de lei.

Printre echipamentele achiziționate este și barocamera, care nu este instalată și nici funcțională, deși reprezentanți ai autorității contractante, împreună cu cei ai furnizorului, au semnat procese-verbale de recepție și de punere în funcțiune.

Ministerul Sănătății s-a constituit parte civilă în procesul penal cu daune de peste 8 milioane de lei, iar procurorii au instituit sechestru pe bunurile inculpaților.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Sursa: Agerpres

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 19:29

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe

Producția ”Bird” este o dramă cu James Nelson-Joyce, Barry Keoghan, Jasmine Jobson si Franz Rogowski. Bailey are 12 ani şi locuiește ilegal...

Rămâne de Văzut: Premierele weekendului în cinematografe
Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:54

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord

„Constructorul român a avansat cu lucrările la podul Cernica (1.300 m), cea mai dificilă structură de pe acest lot, construită într-o arie...

Grindeanu: Avansează lucrările la podul Cernica din Lotul 4 (Pantelimon-Glina) al A0 Nord
Vremea se va menține caldă și frumoasă
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:14

Vremea se va menține caldă și frumoasă

La noapte, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab pânã la moderat. Temperatura minimã va fi de -5…-3 grade. Mâine, vremea se...

Vremea se va menține caldă și frumoasă
Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 18:00

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut

Totodată, anul trecut, compania a avizat alte 70.000 de locuri de parcare, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan. „În 2024, CMPB a...

Nicuşor Dan: Aproape 73 de milioane de lei au fost încasaţi de Compania Municipală Parking anul trecut
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 17:38

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze

„Ne aflăm în prim sezon al virozelor. Dacă săptămâna trecută aveam circa 45.000 de cazuri de viroze sanitare, în raportarea din această...

Numărul virozelor s-a dublat într-o săptămână. Populația, sfătuită să se vaccineze
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:46

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO

Cealaltă jumătate Morandi, artistul și producătorul Marius Moga, a vorbit într-o scurtă intervenție telefonică despre planurile din anul...

Randi: „Pregătim noul album Morandi” | VIDEO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:26

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO

Concret, proiectul vizează modernizarea și reabilitarea punctelor termice Ramuri Tei și Fundeni 2 din Sectorul 2 al Capitalei. O componentă...

Panouri fotovoltaice, la puncte termice din Sectorul 2! AUDIO
Actualitate vineri, 17 ianuarie 2025, 12:11

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO

Test ratat pentru compania SpaceX a lui Elon Musk. Din pacate naveta Starship a explodat la câteva minute de la decolare, deasupra Insulelor...

Naveta Starship lansata de compania lui Elon Musk a explodat la câteva minute de la decolare | VIDEO