Proiectul de modificarea legilor justiţiei, în atenţia coaliţiei de guvernare!
Articol de Andra Radu, 18 octombrie 2017, 09:24
Proiectul de modificarea legilor justiţiei va fi din nou în atenţia coaliţiei de guvernare, la o întâlnire anunţată pentru astăzi.
Liderii partidelor aflate la putere doresc ca schimbările din sistemul judiciar să fie votate până la sfârşitul acestei sesiuni parlamentare.
Au avut deja mai multe discuţii pe această temă şi, potrivit preşedintelui PSD, Liviu Dragnea, s-a ajuns la un consens: promovoarea proiectului direct în Parlament, în locul procedurii guvernamentale considerate mai îndelungate, iar ministrul justiţiei poate să-şi susţină punctele de vedere în cadrul comisiilor din legislativ.
O poziţie similară a venit şi de la preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, care a precizat că dacă ministrul Tudorel Toader nu va stabili un calendar cât mai scurt, proiectul va ajunge direct în Legislativ.
„În cazul în care depăşim sfârşitul anului, atunci cu cea mai mare probabilitate, proiectul de lege cu pachetul de legi, reforma justiţiei va fi asumat de coaliţia majoritară şi depus în Parlament astfel încât să putem avansa mai repede, ţinând cont că Ministerul Justiţiei a făcut deja partea de dezbatere publică”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.
Pe agenda şedinţei coaliţiei de astăzi se mai află şi subiecte economice: proiectul de buget pentru 2018, problema plăţii defalcate a TVA-ului şi cea a trecerii tuturor contribuţiilor în sarcina angajaţilor.