Veste bună pentru cei care îşi iau permisul de conducere
Articol de Adriana Baciu, 20 octombrie 2017, 18:19
De la 1 noiembrie, cei care locuiesc în Bucureşti/Ilfov le primesc acasă, prin Poştă, anunță Ministerul Afacerilor Externe.
Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va trimite permisele în termen de două zile lucrătoare.
Această măsură se aplică deja în alte judeţe ale ţării.
Persoanele care nu doresc să primească documentul prin curier au opţiunea de a-l ridica personal.
Acest lucru este valabil şi în cazul în care livrarea prin serviciul de curierat al Poştei Române nu poate fi realizată.
„Măsura se va aplica şi în cazul candidaţilor declaraţi ”ADMIS” la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, fără a mai fi necesar ca aceştia să se deplaseze la sediul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor”, transmite MAI.