Luna Pătrată, concert Alina Manole!
Articol de Stefania Grigore, 24 octombrie 2017, 15:55
“Luna Patrata” inseamna un cantec, un album, o casa de discuri, o companie de cuvinte si, cel mai important, inseamna o comunitate foarte mare de “lunatici”, ale caror iubiri reale si istorii de viata sunt descrise, atat de special, in muzica Alinei Manole. O reuniune de suflet pe singura planeta muzicala pe care au loc si indragostitii, si amantii, si…pacatosii va avea loc pe 1 noiembrie 2017, in Bucuresti, in Clubul Spice.
Formula de concert constituie o premiera! Alaturi de Alina Manole, pe scena, vor fi Raul Kusak (pian), Adi Tetrade (tobe) si Luis Palomino (saxofon). Un alt tip de sunet se va adauga asadar armoniilor aparte ale…Lunii.
Playlistul va include cantece noi, dintre cele care asteapta cu nerabdare lucrul in studio pentru un nou album, si cantece deja stiute, fredonate, aplaudate. Cateva titluri “obligatorii” putem deja anunta: Cutia Pandorei, De 30 de ani, Langa mine, Tu taci, Adevarul, Ea nu ma stie, Casatorie in stil italian, Fix in seara asta, Luna Patrata…
Colectia 3 A.M., aparuta la finalul lunii noiembrie 2016, va fi disponibila in numar limitat in seara aniversarii. Colectia 3 A.M. contine cele 3 discuri mari ale artistei, adunate impreuna, intr-un 3 CD Box. In aceasta prezentare, “Luna Patrata”, “Dragoste in 3” si “Fericirea de Luni” au devenit disponibile din nou in format fizic, tirajele discurilor independente fiind epuizate demult. Numarul de exemplare disponibil…26! 🙂 In plus, dat fiind faptul ca Alina este si autoare de carte, adultii cu copii sau copilarosi pot “studia” si achizitiona cartea “Aventurile ratoiului Adalbert” (cine nu a aflat inca de carte poate sa asculte primele capitole in format audio, aici). De asemenea, pasionatii Lunii Patrate vor avea la dispozitie tricouri cu desen original Alina Manole.
Concertul este anuntat la ora 20:00 iar marja de timp alocata inceputului este, de obicei, sfertul academic. Recomandam rezervarea din timp a locurilor si ii rugam pe cei care doresc sa vina la concert sa ajunga la timp. Donatiile pot fi facute la intrarea in club, sub forma de bilete.