Vântul a făcut ravagii în Capitală!
Articol de bucurestifm, 25 octombrie 2017, 08:51
Zeci de oameni şi-au găsit maşinile distruse de copacii smulşi din rădăcini, iar circulația mijloacelor de transport în comun a fost îngreunată.
Două persoane au fost rănite si transportate la spital, iar echipele ISU București-Ilfov au intervenit pentru înlăturarea a 146 de copaci doborâţi de vântul puternic. De asemenea, 80 de autoturisme au fost avariate.
Vântul puternic a afectat şi acoperişurile a trei clădiri.
Rafalele puternice de vânt au doborât un copac și peste o aripă a Spitalului Obregia. Ca măsură de precauţie, conducerea unităţii medicale a decis să mute opt pacienţi în alte saloane. Nu a fost rănit niciunul dintre ei.
În judeţul Ilfov, echipajele ISU au intervenit în cinci cazuri pentru a îndepărta copacii căzuţi pe şosea, a fost avariat un autoturism, iar o curte a fost inundată.