Tecău şi Rojer au pierdut la turneul de la Viena!
Articol de Andra Radu, 26 octombrie 2017, 08:54
Perechea formată din Horia Tecău și Jean-Julien Rojer a fost învinsă, miercuri, de cuplul Oliver Marach/Mate Pavic, cu 5-7, 7-5, 11-9, în runda inaugurală a probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Viena, dotat cu premii totale de 2.035.415 euro.
Tecău şi Rojer, favoriţii numărul patru ai concursului, au pierdut după o oră și 53 de minute, în care au reuşit 3 aşi şi au comis 5 duble greşeli. Marach şi Pavic au obţinut victoria în ciuda celor 10 duble greşeli (3 aşi).
În urmă cu două săptămâni, Tecău şi Rojer se impuneau în faţa perechii austriaco-croate cu 7-6 (6), 6-4 în sferturile turneului Masters de la Shanghai.