Traficul rutier va fi închis cu ocazia marşului comemorativ pentru ”Colectiv”
Articol de , 26 octombrie 2017, 12:47 / actualizat: 26 octombrie 2017, 13:50
Traficul rutier va fi închis și reluat progresiv pe traseul de desfășurare al marșului comemorativ care va avea loc vineri, în memoria tragediei de la Clubul „Colectiv”.
- între orele 18:00 — 19:00, adunarea participanților în Parcul Unirii, pe aleea dinspre Magazinul Unirea;
- între orele 19:00 — 20:00, deplasarea participanților pe traseul: parc Unirii (trotuarul dinspre magazinul Unirea), traversarea intersecției dintre bd. I.C. Brătianu și bd. Unirii — pod Șerban Vodă — Splaiul Unirii — str. Bucur — piața Bucur.
În funcție de numărul de participanților, în intervalul orar 20:00 — 23:00 se va restricționa progresiv traficul rutier pe str. Bucur, str. Între Gârle, str. Verzișori și străzile care converg spre piața Bucur.
Brigada Rutieră București solicită conducătorilor de autovehicule să evite deplasarea în zonă, să circule cu maximă atenție și să respecte semnalele polițiștilor rutieri.