Poveste de Crăciun, la Opera Comică pentru Copii
Articol de Stefania Grigore, 30 octombrie 2017, 12:06
Pimăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, pregătește a treia ediție a spectacolului „Poveste de Crăciun”, care va avea loc pe 14 decembrie, de la ora 19:00, la Sala Polivalentă din București. La ediția din această iarnă vor urca pe scenă soprana Felicia Filip, solista Paula Seling și balerinii Operei Naționale București, Cristina Dijmaru și Ovidiu Matei Iancu, alături de alți invitați surpriză. Până atunci, pe 27 și 28 octombrie, Opera Comică pentru Copii îi așteaptă pe cei mici la seria de spectacole itinerante „Noaptea Vrăjitoarelor”, cu ultimele 100 de bilete din cele 1080 scoase la vânzare.
„Poveste de Crăciun” este un spectacol mozaic, în regia lui Cristian Mihăilescu, ce reunește pe scena Sălii Polivalente soliști de prim rang, orchestră live, momente de balet clasic și modern și coruri de copii din toată țara. Publicul va avea ocazia să vadă momente deosebite pregătite de artiștii lirici și balerinii Operei Comice pentru Copii, alături de invitații speciali ai acestei ediții.
Pe 27 și 28 octombrie, Opera Comică pentru Copii îi așteaptă pe micii spectatori la „Noaptea Vrăjitoarelor”, o serie de spectacole itinerante ce cuprind, în total, 36 de tururi în culisele teatrului, presărate cu o mulțime de surprize și momente artistice susținute de artiștii OCC. În cele două zile, de la ora 19:00 până la miezul nopții, copiii vor putea face cunoștință cu vrăjitoarele și cu alte personaje negative din poveștile Operei Comice.
Tot pe 27 și 28 octombrie, Opera Comică pentru Copii le-a pregătit celor mici o nouă surpriză: Caravana cu Jocuri, într-un nou spațiu și cu o nouă denumire. „Games Room” – Camera cu Jocuri – adăpostește „Jocurile OCC” și are ușa deschisă pentru toți copiii și familiile lor în fiecare sâmbătă, între orele 11:00 – 16:00. La spectacolul „Noaptea Vrăjitoarelor”, pe 27 și 28 octombrie, Camera cu Jocuri îi va aștepta, în Sala UnderGrant, pe copii, părinți și bunici cu jocuri pentru toate vârstele, care, la plecare, pot fi cumpărate de la Magazinul OCC din foaier.