Legile Justiției au fost depuse la Biroul Permanent al Camerei Deputaților
Articol de bucurestifm, 31 octombrie 2017, 15:47
Legile Justiției au fost depuse la Biroul Permanent al Camerei Deputaților. Acestea vor fi dezbătute în regim de urgență.
Pachetul format din trei legi a fost asumat ca inițiativă parlamentară, iar printre semnatari se numără fostul ministru al Justiției Florin Iordache, președintele comisiei juridice din Camera Deputaților, Eugen Nicolicea, dar și fostul președinte al Comisiei juridice a Senatului, Șerban Nicolae.
Varianta actualului ministru al Justiției, Tudorel Toader, a fost modificată de parlamentarii PSD și ALDE.
Astfel, președintele rămâne implicat în procesul de numire a procurorilor șefi. El a fost eliminat însă din procedura revocării procurorilor șefi.
Pe de altă parte, în cazul propunerii pentru conducerea Înaltei Curți de Casație și Justiție, şeful statului are dreptul să refuze o singură dată.
În ceea ce privește Inspecția judiciară, aceasta va fi un organ independent, controlat de o comisie din care vor face parte mai multe instituții, inclusiv Consiliul Superior al Magistraturii.