Programele școlare vor fi evaluate pe baza unui chestionar
Articol de , 10 noiembrie 2017, 14:16
Ministrul Educației Naționale, Liviu Pop, a declarat vineri, la Baia Mare, că, la nivelul Ministerului, urmează să fie efectuată o evaluare a programelor școlare pe baza unor chestionare deja lansate în școli, către elevi, profesori și părinți.
„Facem evaluarea programelor școlare, deja am elaborat cele două chestionare, unul pentru temele elevilor. I-am rugat pe toți părinții, elevii și profesorii să ne răspundă la acest chestionar, iar de ieri am pus în dezbatere, în completarea acelui chestionar cu privire la manualele pe care și le doresc părinții, elevii și cadrele didactice în contextul în care săptămâna viitoare, prin Editura Didactică și Pedagogică, vom lansa competiția între manuale, între autorii de manuale, pentru clasele I-a și a II-a, și a VI-a, ceea ce nu s-a licitat pentru clasele a IV-a și a V-a”, a declarat Liviu Pop.
Acesta a declarat că este interesat de modul cum părinții, elevii și cadrele didactice receptează programele și proiectele avansate de minister.
Liviu Pop a admis că este nevoie de schimbarea legislației în privința programului cornul și laptele, deoarece există frecvent probleme în livrarea produselor către unitățile școlare.
„Dacă nu vom modifica legislația și nu vom regândi programul laptele și cornul, nu o să putem avea niciodată la timp nici laptele. Este exact la indigo situația manualelor școlare, care au fost licitate de o mulțime de edituri și vedeți unde s-a ajuns, că au întârziat foarte mult. Încercăm să găsim soluții. E o problemă nu doar a județului Maramureș, ci a multor județe„, a menționat Liviu Pop.