Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 14 noiembrie
Articol de , 14 noiembrie 2017, 17:24
CINEMA
* Astă-seară proiecţiile Festivalului internaţional de film pentru publicul tânăr „KINOdiseea” au loc în două locaţii.
˟ În Cortul KINOdiseea din parcul Colţea – „la vioară”, de la ora 18:30 rulează un grupaj de scurtmetraje 6-9 ani ce prezintă o serie de eroi din prezent şi basmele lor, inamicul lor fiind doar o lume care nu-i înţelege, dar care, până la final, se va lăsa cucerită de ei;
˟ La Cinemateca Eforie, de la ora 19:00, se reia „Micul port”, film slovac regizat de Iveta Grófová în care personajele principale dovedesc, într-o manieră impresionantă, cum ar trebui să arate afecţiunea şi conştientizarea responsabilităţilor când cineva se agaţă de visele lui fără să îi dezamăgească pe cei apropiaţi.
* La Cinema Elvira Popescu, Festivalul Filmului Francez are în program deseară:
– de la ora 18:30, „Louise en hiver / Louise la malul mării”, dramă animată realizată de Jean-François Laguionie al cărei personaj titular, o femeie în vârstă, pierde ultimul tren şi rămâne prizonieră într-un orăşel pustiu de pe litoral, trebuind să înfrunte stihiile şi singurătatea pentru a supravieţui;
– de la ora 20:15, „Occidental”, dramă de Neïl Beloufa cu Paul Hamy, Anna Ivacheff şi Idir Chender în care homofobia, rasismul, misoginismul, ameninţarea teroristă, independenţa, contradicţiile politice sau manipulările mediatice ies la iveală fără să poată fi oprite sau fără ca nimeni să poată înţelege cu adevărat fundalul poveştii.
* În cadrul celei de-a XI-a ediţii a Săptămânii Filmului Maghiar la Bucureşti, astă-seară, la Cinema Muzeul Ţăranului rulează:
– de la ora 18:00, cele mai bune producţii maghiare ce au fost prezentate în a 13-a ediţie a „BuSho – Budapest Shorts”, Festival Internaţional de Scurtmetraje, proiecţia fiind urmată de un dialog cu Gábeli Tamás şi Maly Róbert;
– de la ora 20:00, drama „Coiotul” regizată de Márk Kostyál în care András Mészáros interpretează pe un tânăr deziluzionat şi frustrat, care nu-şi poate găsi locul său în viaţă, nici slujbă şi nici dragoste până când nu este obligat să se lupte cu oligarhia locală pentru casa moştenită de la bunicul său şi chiar pentru viaţa sa.
MUZICĂ
* Cvartetul Voces susţine un recital, de la ora 19:00 la Sala Radio, având în program 3 cvartete op. 64 de J. Haydn: nr. 1 în Do major, nr. 3 în Si bemol major şi nr. 6 în Mi bemol major.
* Ambele săli ale Ateneului Român găzduiesc, de la ora 19:00 evenimente muzicale:
– la Sala Mare, Corul Filarmonicii „George Enescu” susţine concertul „Claudio Monteverdi 450” dirijat de Iosif Ion Prunner, comentat de Mihai Cojocaru şi având ca solişti pe Irina Ionescu, Cristina Vasilache, Ciprian Mardare, Ioan Orheian, Vladimir Deveselu şi Răzvan Georgescu; participă: Bucharest Singers, Ansamblul de Barockeri al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi organista Simona Săndulescu;
– la sala mică, în cadrul Stagiunii de marţi seara dau un recital Elias Goldstein – violă şi Angela Drăghicescu – pian, care interpretează Nocturna în Re major pentru violă şi pian de Ludwig van Beethoven, Sonata „Arpeggione” în la minor de Franz Schubert şi Sonata pentru vioară şi pian nr. 3, în la minor , op. 25, „în caracter popular românesc” de George Enescu într-o transcripţie pentru violă de Donald Maurice.
* La Sala Mediateca a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, tot de la 19:00 începe concertul în primă audiţie absolută „Arts District 100”, manifest cultural dedicat spaţiilor de patrimoniu – monumente ale eroilor, la 100 de ani de la încetarea Primului Război Mondial, prin intermediul muzicii clasice interpretate de ICon Arts Ensemble. Concertul este însoţit de proiecţii cu fotografii documentare realizate de Mihai Benea.
* De la aceeaşi oră 19:00, la Sala Teatrelli are loc concertul „Soul Serenade” cu Aurelian Temişan – voce, Ionuţ Bică – pian, Vlad Popescu – baterie şi Adrian Mircea Flautistu – contrabas care, împreună cu invitaţii lor, conjugă jazzul la timpul prezent, prin transformarea unor standarde din „The Great American Jazz Songbook” sau teme bine ştiute din zonele pop sau rock.
* „Rocking for Charity” se intitulează concertul susţinut de Frisky Grooves, Valak, Alma Nicole, Ancore – România şi Decline the Fall – Malta, de la ora 19:30, în Quantic Club. Fondurile strânse din vânzarea biletelor sunt pentru campania „O şansă la viaţă” acordată copiilor născuţi prematur.
* La CinemaPRO, de la ora 20:00 este programat un concert dat de Chris Potter Trio, formaţie al cărei conducător este cel mai tânăr muzician care a câştigat vreodată premiul Jazzpar din Danemarca.
* Tot de la ora 20:00 în Control Club se face accesul pentru special live show-ul dat de formaţia deJucărie.
* RoadkillSoda îşi lansează cel de-al cincilea album al său, „Mephobia”, în cadrul unui concert pe care-l susţine, de la ora 21:00, în Expirat Club – Halele Carol.
* Tot de la ora 21:00, în Clubul Ţăranului puteţi asculta proiectul de blues iniţiat de bateristul american de origine română, stabilit in Statele Unite, Liviu Pop, un trio dinamic din care mai fac parte Hanno Höfer (chitară / voce) şi Raul Kusak (Hammond organ).
* Una dintre cele mai „iubibile” trupe din România, TAXI, îşi sărbătoreşte „majoratul” (18 ani de la înfiinţare) printr-un concert sincer, nonconformist şi necenzurat ce începe de la ora 22:00 în Berăria H.
LANSĂRI
* Clubul Ţăranului găzduieşte, de la ora 17.00, lansarea vol. 22 al Revistei Martor. Anuar de antropologie. La dezbaterea ce urmează participă: Vintilă Mihăilescu, Bogdan Iancu, Corina Iosif, Anamaria Iuga şi Ioana Popescu.
* De la ora 18.00, în foaierul Ateneului Român, va fi lansat DVD-ul „Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur“ de Serghei Rahmaninov, produs de Trinitas TV, cu o înregistrare a unui concert susţinut în 2016 de Corul Filarmonicii „George Enescu“, dirijat de Iosif Ion Prunner care şi va vorbi la eveniment, alături de : Andrei Dimitriu – director general al Filarmonicii „George Enescu“ şi Ciprian Olinici – directorul postului Trinitas TV.
PERFORMANCE
Muzeul Naţional de Artă Contemporană găzduieşte, de la ora 20:00, performance-ul „Numai publicul mai poate face o revoluţie”, de şi cu: Florin Caracala, Flavia Giurgiu, Ilinca Manolache şi Ioana Păun; video – Vlad Petri.
EXPOZIŢII
* Expoziţia „Istorii despre Apărătorii Patriei” – ce conţine fotografii, documente cartografice şi poveşti privind acest cartier din sud-estul Bucureştiului, de la începutul secolului XX şi până în prezent – este vernisată, de la ora 18:00, la Palatul Suţu şi poate fi vizitată până pe 13 ianuarie 2018 în spaţiul exterior al Muzeului Municipiului Bucureşti. Odată cu vernisarea expoziţiei, este lansat şi volumul realizat în cadrul proiectului omonim.
* Casa de Cultură a Studenţilor Bucureşti vă invită, de la ora 18:30, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi lansarea catalogului „Dobrogea la răscrucea timpurilor”, cel de al X-lea din proiectul România Student Tour – program naţional de redescoperire şi promovare a valorilor patrimoniului natural şi cultural. Cu acest prilej are loc şi un program multicultural dedicat „Zilei Dobrogei” şi celebrării celor 80 de ani de activitate ai Casei bucureştene de Cultură a Studenţilor, la care participă: ansamblul folcloric „Doiniţa” al acestei instituţii, grupul vocal „Belka-Strelka” al Comunităţii Ruşilor Lipoveni din România, ansamblul de dansuri greceşti „Ellas junior” de la Liceul Teoretic Bulgar Hristo Botev din Bucureşti, ansamblul „Zorea” al Uniunii Ucrainenilor din România, ansamblul „Fidanlar” al Uniunii Democrate Turce din România, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine – Universitatea Bucureşti.
* Expoziţia „Temple şi Sinagogi din România: Patrimoniu evreiesc, naţional şi universal”, a Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, este deschisă până pe 24 noiembrie în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhal.
CONFERINŢĂ
Muzeul Naţional al Literaturii Române vă invită, de la ora 18.30, la conferinţa despre avangardă susţinută de criticul de artă Pavel Şuşară.