Ascultă Radio București FM Live

Fardul, oricât de gros, nu poate acoperi urâțenia…

Fardul, oricât de gros, nu poate acoperi urâțenia…

Articol de Mircea Apostolescu, 20 noiembrie 2017, 15:35

Cu câteva zile în urmă, pe 18 noiembrie, Primăria Capitelei dădea publicității rezultatele concursului „Propune pentru București”. Printre proiectele votate se număra și crearea unor trasee pietonale de weekend în „cartierul Creativ al Bucureștiului'”. Acest proiect, care a întrunit 514 voturi, prevede transformarea Căii Grivița-partea situată între Buzesti și Bulevardul Dacia și a străzii Brezoianu în artere pietonale pe durata weekendurilor.

În aceste două zone există o serie de operatori culturali și economici, din zona industriilor creative, care au o ofertă de calitate în ce privește petrecerea timpului liber pentru bucuresteni, este argumentul inițiatorilor proiectului.

Sursa foto:www.institute.ro

Un alt proiect, apreciat de 443 de votanți, atrage atenția asupra faptului că, în perimetrul Cișmigiu-Grivița-Matache-Gara de Nord, există foarte multe embleme culturale și identitare ale orașului-case, instituții culturale, magazine, grădini etc. -care nu sunt semnalizate în niciun fel. Pentru ca proiectul „Cartierul Creativ” să aibă impactul scontat, este nevoie de o rețea de signalistică în zonă, care să atragă atenția potențialilor consumatori că se află în Cartier, spun autorii proiectului.

Desigur, ideea de a valorifica moștenirea istorică, culturală și arhitectonică a Bucureștiului ca importantă resursă de dezvoltare este un lucru bun, în trendul european și am susținut de multă vreme necesitatea valorificării acestei resurse.

Zona aleasă, Bulevardul Dacia-Calea Griviței, Buzesti-Ion Brezoianu-Gara de Nord, este una reprezentativă pentru București. Și turiștii sau chiar bucureștenii ar avea ce vedea, dacă e să ne gândim numai la Palatul Cercului Militar, la Berăria „Gambrinus”, la Hotelul „București”, la Palatul Universul, la grădinile de var ale cinematografelor de pe Bulevardul Regina Elisabeta…

Ei, dar aici trebuie să zăbovim puțin, pentru că încep problemele. Mergi pe Brezoianu și admiri Palatul „Universul”. Apoi, însă, dacă o iei puțin la dreapta, pe strada Constantin Mille, care pornește din Brezoianu și duce spre Calea Victoriei, paralel cu Bulevardul Regina Elisabeta, ai pe partea stângă Teatrul Mic, o foarte respectabilă instituție de cultură, în timp ce, pe partea dreaptă se află grădinile de vară ale fostelor cinematografe de pe bulevard, „Capitol”, „București” …  Aici „foste” este cuvântul cheie, pentru că aceste clădiri monumentale, la vremea lor, unde înainte de 1990 vedeam filme și chiar spectacole de revistă, vara au fost închise și lăsate în paragină de ani de zile. Ferestrele se căscau sparte, ca niște găvane din scăfârlia unei hârci descărnate.

Carnea (tencuiala) cade de pe oasele zidurilor, iar acestea stau și ele să se prăbușească din cauza putreziciunii care le macină. La etajele superioare, prin ferestrele căscate și pe creasta zidurilor cresc copăcei. Pe zidurile acestor clădiri splendide, altădată, toți triștii și deranjații au lipit afișe ori și-au exprimat frustrările prin mâzgălituri și cuvinte obscene, scrise analfabet. Ca să nu mai vorbim despre faptul că nu e o idee bună să mergi pe trotuar, fiindcă, pe lângă pericolul de a fi accidentat de vreo bucată de tencuială sau de zid, riști să te alegi cu un icter, din cauza duhorii amestecate de urină și mucegai vechi.

Și acum să ne întoarcem pe Brezoianu. Admirăm din nou Palatul „Universul”, care a și fost reabilitat. Încerci însă să urci mai departe pe o stradă cu trotuare înguste, sufocată de mașini, parcate uneori chiar și „la două rânduri.

Pe Ion Brezoianu trebuie să ștergi cu hainele ba mașinile parcate haotic, ba tomberoanele de gunoi, scoase în stradă. Aaaa, și mai sunt și grămezile de gunoi scoase în stradă, lângă câte un stâlp, de către cetățeni model ai uneia dintre cele mai centrale și mai cu pretenții zone din București.

În plus, pentru ca plimbarea să fie și mai plăcută, la tot pasul, inscripții afișate pe pereți sau spânzurate de sfori te avertizează: „Atenție ! Cade tencuiala”! Și tu, ca pieton care vrea să se plimbe pe jos, ce să faci ? Să ieși pe carosabil, în traficul infernal de pe Brezoianu? Sau să riști cu tencuiala? În fine, poate așa, preocupat fiind să eviți tencuiala care cade și mașinile care te hăituiesc din toate direcțiile, nu vei mai avea timp să observi afișele lipite pe pereți, pe vitrine sau geamuri ale unor clădiri abandonate și mâzgăliturile cu mesaje prin care un paramecium caudatum vrea să dea de știre lumii întregi că el se iubește cu euglenă viridis la nu știu ce etaj.

Și zona Buzesti -Berzei-Calea Griviței -Gara de Nord este una foarte ofertantă. O plimbare ar putea să îți ofere șansa de a admira case vechi ce au fost ridicate odinioară de către negustori cu dare de mână. Numai că, în urma demolărilor, au rămas maidane pline de gunoaie și de noroi și case dărâmate pe jumătate, care își rânjesc gingiile știrbe spre trecători.

Din păcate, și acele case superbe, mândria unor negustori bogați de altădată, sunt în paragină, cu geamurile sparte, cu acoperișurile găurite sau prăbușite, multe dintre aceste bijuterii de arhitectură se mai sprijină doar în niște bârne de lemn, în timp ce din altele au mai rămas în picioare doar câțiva pereți.

O mențiune specială merită gangurile sordide, din care răbufnește o putoare de igrasie veche amestecată cu cea de toaletă refulată, și „artiștii urbani” care își exprimă gândurile pe statui venerabile, cum ar fi cea dedicată lui H. Boteanu. Numai acești sărmani cu duhul nu pot scrie versuri ori cugetări filosofice, ci își imortalizează, stângaci, singurul gând ce le bântuie cei doi neuroni, „…ue’ …

Deci, domnilor ce propuneți proiecte și distinși reprezentanți ai Municipalității, moștenirea istorică, arhitectonică a Bucureștiului poate repezenta o resursă dezvoltare, așa cum am scris-o de multe ori. Dar, ca în orice afacere, înainte de a dori să obții profit, trebuie să investești !!

Nu este suficient pui niște indicatoare care să-i călăuzească pe turiști, chiar pe bucureșteni către anumite zone obiective istorice culturale. Pentru că fardul dat, oricât de gros, și rujul pe buze nu pot ascunde urâțenia unui chip „mâncat” de mizerie si degradare!

Trebuie mai întâi să fii capabil să faci curățenie și să reglementezi problema traficului și a parcării în zonele respective.

Apoi, trebuie să găsești o soluție pentru a reabilita clădirile respective, așa cum s-a întâmplat la Praga, spre exemplu.

În sfârșit, trebuie să dezgropi, din colbul cronicilor, poveștile acelor locuri și monumente! Pentru că trebuie le spui oamenilor când și cine construit Palatul „Universul” , Cercul Militar, Berăria „Gambrinus”, Hotelul „București” sau cinematografele și gradinile de vară.

Trebuie să legi aceste monumente de evenimente și personalități importante ale epocii respective. Trebuie să le poți povesti turistilor că, la Berăria „Gambrinus”, spre exemplu, se întâlnea, cândva, toată boema bucureșteană, de la scriitori, poeți și jurnaliști, până la actori și muzicieni … Trebuie să le poți spune că H. Boteanu, al carui bust se înalță în Piata Buzesti, a fost un medic erou din Războiul pentru Reîntregire … Pentru că poveștile „vând” locurile, domnilor mari experți în proiecte culturale !

 

Atunci

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 07:03

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!

Astăzi, în Capitală, vremea va fi predominant frumoasă, dar rece dimineaţa. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la...

Vreme frumoasă, dar rece în Capitală!
UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:31

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024

Update ora 21.20 – Până la ora 21.00, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 731.990 de...

UPDATE: REFERENDUM BUCUREȘTI 2024
UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 06:23

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024

Update ora 20:00 – Prezența la vot, la alegerile prezidențiale, a depășit 50%. Până la această oră s-au prezentat la urne 51, 27%...

UPDATE: ALEGERI PREZIDENȚIALE 2024
Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate duminică, 24 noiembrie 2024, 02:37

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit

Într-un nou episod al derby-ului feroviar din campionatul României, echipa antrenată de Dan Petrescu și formația condusă de pe margine de...

Derby-ul feroviar, încheiat cu o remiză consemnată pe final în „Gruia”: duelul „Dan Petrescu VS Marius Șumudică”, unul în care o rezervă a avut ultimul cuvânt și un capitol statistic a uimit
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 22:27

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica...

MAE-Atenţionare de călătorie: Italia – grevă în transportul feroviar
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 16:12

Fapte interzise în ziua votării!

Peste 4.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne sunt mobilizaţi în Capitală pentru a asigura buna desfășurare a alegerilor...

Fapte interzise în ziua votării!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 14:09

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!

De la 1 decembrie 2024, intră în vigoare noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand. Șoferii care vor să vândă o mașină second-hand...

Noi reguli pentru vânzarea mașinilor second-hand!
Actualitate sâmbătă, 23 noiembrie 2024, 13:31

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!

Îndrăgitul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață la vârsta de 69 de ani. Cântărețul a suferit un puternic accident vascular cerebral....

Gabriel Cotabiță s-a stins din viață!