Ascultă Radio București FM Live

Târgul de Crăciun din București se va deschide pe 1 decembrie!

Târgul de Crăciun din București se va deschide pe 1 decembrie!
Foto: Sursa foto: www.puterea.ro

Articol de bucurestifm, 21 noiembrie 2017, 16:21 / actualizat: 30 noiembrie 2017, 16:06

Târgul de Crăciun din București se va deschide pe 1 decembrie, în Piaţa Constituţiei, și va putea fi vizitat până pe 27 decembrie, informează Primăria Capitalei, într-un comunicat. De asemenea, luminițele se vor aprinde tot pe 1 decembrie, la ora 19:10.

„De ziua României împodobim Bucureștiul și dăm startul oficial evenimentelor dedicate sărbătorilor de iarnă. În premieră, având în vedere că se intra în Anul Centenar— 100 de ani de la Marea Unire — tema iluminatului de sărbători de anul acesta este inspirată din tradițiile românești. Doresc să îi invit atât pe bucureșteni cât și pe turiștii romani și străini să viziteze Târgul de Crăciun al Bucureștiului, care are loc în Piața Constituției și care a devenit, în ultimii ani, evenimentul central care marchează sărbătorile de iarnă din Capitala României”, a declarat primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

Bradul de Crăciun de la târg va avea 30 de metri înălţime şi va fi decorat cu mii de beculeţe. Decorul târgului va fi completat cu povestea Naşterii Domnului.

Sursa foto: www.adevarul.ro

Târgul va fi deschis zilnic, între orele 10:00 – 22:00, iar vizitatorii vor avea de ales între o zonă gastronomică variată cu produse specific românești, un târg de meșteșuguri și produse tradiționale, cu peste 100 de căsuțe, spectacole de muzică și dans din folclorul românesc, concerte, precum și activități interactive pentru întreaga familie – un patinoar în aer liber, carusel, ateliere creative și Casa lui Moș Crăciun.

Arta populară românească poate fi descoperită la târg prin intermediul demonstrațiilor susținute de meșteșugari și artiști plastici, care vor împărtăși din secretele prelucrării sticlei, lemnului sau realizării decorațiunilor personalizate de Crăciun. Potrivit organizatorilor, vizitatorii vor fi întâmpinați zilnic cu o varietate de produse: de la ornamente specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, accesorii, ii, costume populare, produse naturale de îngrijire, până la produse și preparate realizate după rețete tradiționale românești – prăjituri de casă, cozonaci, dulcețuri, poale-n brâu, plăcinte, sarmale, mămăligă, cârnați, murături, vin fiert, zacuscă, brânzeturi.

Sursa foto: www.b365.ro

Casa lui Moş Crăciun poate fi vizitată începând cu 1 decembrie până în seara de Ajun, între orele 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00, când copiii îi vor putea întâlni pe spiridușii moșului – Pachețică, Prăjiturică, Spiridușul Poștaș, Meșterul de jucării și Povestitorul – care îl ajută pe acesta să descopere dorințele copiilor. Moș Crăciun va sosi la târg pe 16 decembrie și îi va aștepta pe copii în căsuța sa între orele 11:00 – 13:00 și 17:00 – 22:00, până pe 24 decembrie.

Ediția din acest an va reuni peste 1.000 de artiști, de la coruri prestigioase, orchestre, grupuri de colindători, interpreți de muzică populară, cântăreți folk, până la trupe rock și pop, între care Loredana, Smiley, Andra, Direcția 5, Bere Gratis, Voltaj, Horia Brenciu, Paula Seling, Luminiţa Anghel, Marcel Pavel, Phoenix, Iris, Viţa de Vie, Gheorghe Zamfir, Fuego, Ştefan Hrușcă, Ducu Bertzi, Orchestra Naţională ”Valahia”, Corul de Copii Radio, Orchestra ”Mundi Colour”.

În cadrul evenimentului va fi organizată şi campania umanitară ”Dăruiește, fii mai bun! Și tu poți fi Moș Crăciun!”. Campania este organizată anual cu scopul de a încuraja vizitatorii să doneze cărți și jucării, făcând apel la solidaritate și implicare socială. Punctul de donare se află la intrarea în Casa lui Moș Crăciun.

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:37

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii

Cetăţenii din sectorul 3 pot beneficia de un serviciu gratuit, de ridicare a deşeurilor provenite din construcţii, în limita a 30 de saci pe an,...

Sector 3: Ridicare gratuită a deşeurilor provenite din construcţii
Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:26

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena

Patinoarul Berceni Arena din Sectorul 4, deschis în august 2024 și închis la începutul lui ianuarie 2025, și-a reluat activitatea. Acesta a fost...

Se reia activitatea la Patinoarul Berceni Arena
Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 18:06

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025

O nouă ediție a Târgului de Turism al României va reuni cele mai importante oferte turistice din România și din întreaga lume. Între 20 –...

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025
UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:51

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect

UPDATE 19:45 : Muzeul Drents din Olanda anunţă, miercuri, că trei suspecţi au fost arestaţi în cazul pieselor de tezaur dacic, furate. Poliţia...

UPDATE – Noi indicii în cazul furtului tezaurului dacic. Poliţia olandeză publică imagini cu un suspect
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 17:27

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!

Protecția Animalelor CJ Ilfov organizează în perioada 3-14 februarie, o campanie de sterilizare gratuită pentru câini și pisici, atât cu...

Sterilizări gratuite, în Berceni, pentru câini și pisici fără stăpân!
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:41

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”

Violența în școli este o realitate tot mai vizibilă, iar soluțiile pentru combaterea ei trebuie să implice atât autoritățile, cât și...

Alexandru Leuțu Cotroceanu:“Avem o scădere de peste 10% a violențelor înregistrate în mediul școlar”
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 16:40

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională

Forţele de ordine vor beneficia de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie, care va survola zona stadionului Arena...

Jandarmeria Bucureşti: Un elicopter va sprijini jandarmii la meciul dintre FCSB şi Manchester United, pe Arena Naţională
Actualitate miercuri, 29 ianuarie 2025, 15:48

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală

Peste 30.000 de amenzi, în valoare totală de 19,5 milioane de lei, au fost aplicate, anul trecut, de Poliţia Locală Sector 6, cele mai frecvente...

Sector 6: Peste 30.000 de amenzi în valoare de 19,5 milioane de lei, aplicate anul trecut de Poliţia Locală