Ascultă Radio București FM Live

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 22 noiembrie

Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 22 noiembrie

Articol de , 22 noiembrie 2017, 12:23 / actualizat: 28 noiembrie 2017, 15:07

CINEMA

* Animateca Filmului Românesc are în program proiecţiile a două calupuri de scurtmetraje realizate de Studioul Animafilm la Cinemateca Eforie:

– de la ora 12:00, „Ucenicul vrăjitor” de Ion Popescu Gopo; „Aripi” şi „Aventurile lui Dixi” de Olimp Vărăşteanu; „Şoricelul fotograf” şi „Mica bufniţă” de Floarea Liceică; „Unde se naşte curcubeul” de Mircea Toia; „Pupăza din tei” şi „Întâmplări de la Hotelul Cocos” de Lucian Profirescu; „Bagheta magică” de Zaharia Buzea;

– de la ora 19:00, „Şi totuşi … se mişcă” de Ion Popescu Gopo; „Iarna pe uliţă” şi „Colierul de diamante” de Dinu Petrescu; „Pegas” de Zaharia Buzea; „Arena” şi „Monolog” de Zoltan Szilagyi; „Timpul” şi „Coloraţii” de Constantin Păun; „Galaxia” şi „Exodul spre lumină” de Sabin Bălaşa.

MUZICĂ

* Legendara vioară Stradivarius Elder-Voicu va răsuna din nou la Sala Radio în recitalul susţinut, de la ora 19:00, de violonistul Alexandru Tomescu şi pianista Sînziana Mircea cu un program care propune publicului trei piese-reper: Sonata nr. 5, a „Primăverii”, în Fa major pentru pian şi vioară, op. 24 de L. van Beethoven; Sonata nr. 2 în La major pentru pian şi vioară, op. 100, de J. Brahms şi Sonata nr. 3 în la minor pentru vioară şi pian, op. 25 – În caracter popular românesc de George Enescu.

* Tot un recital instrumental are loc, de la ora 19:00, la sala mică a Ateneului Român, în cadrul căruia violonistul Cosmin – Horaţiu Stoica şi pianista Eliodora Falan interpretează lucrări ale compozitorilor români Carmen Petra-Basacopol, Vasile Filip, Ciprian Porumbescu, George Enescu, Constantin C. Nottara şi Mircea Chiriac.

* Stagiunea Muzicală „Iosif Sava” a Fundaţiei ACCUMM continuă la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti cu un recital vocal instrumental susţinut de la ora 19:00 de tenorul Mihai Urzicana, pianista Raluca Ouatu şi invitaţii lor

* Cu prilejul aniversării a 80 de ani ai Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti, de la ora 19:00 începe competiţia muzicală „Bebe Astur şi invitaţii vs studenţii participanţi la cursul de canto”, ce vă propune genuri muzicale distincte, îndeosebi pop şi rock, într-un dialog muzical, evident, presărat cu multe hituri şi cu multă voie bună.

* Benoît Delbecq, unul dintre pianiştii remarcabili ai jazz-ului internaţional, susţine primul său concert la Bucureşti, de la ora 19:30, la Sala Elvira Popescu a Institutului Francez, pentru a prezenta albumul original „Circles and Calligrams / Cercuri şi Caligrame” precum şi o serie de compoziţii în premieră.

* De la ora 19:30 se face accesul la Arenele Romane pentru concertul susţinut, de la ora 22:15, de Gramatik, pe numele său real Denis Jasarevic, producător de muzică hip hop şi electronică originar din Portoroz, Slovenia. În deschidere, vor cânta: Next Ex (de la ora 20:00) şi The Geek x VRV (de la ora 21:00). De afterparty, de la miezul nopţii vor fi responsabili Dasherz şi Exposure.

* Paraziţii, Trooper, The Mob, ALAN & KEPA susţin un concert caritabil începând de la ora 20:30 în Berăria H.

* De la ora 21:00, We Singing Colors dă un full band show în Control Club.

* Tot de la ora 21:00, White Ash deschide concertul trupei Luna Amară din Expirat Club – Halele Carol.

* Mircea Baniciu & Band cântă în Hard Rock Cafe, începând de la ora 21:30.

OPERĂ

La Opera Naţională, de la ora 18:30 începe o reprezentaţie în limba italiană cu  „Madame Butterfly” de Giacomo Puccini, având în distribuţie pe Irina Iordăchescu, Florin Guzgă, Maria Jinga, Cristina Eremia, Valentin Vasiliu, Andrei Lazăr, Daniel Filipescu, Horia Sandu.

EXPOZIŢII

* În cadrul „Lunii Culturii Japoneze” de la ora 18:00 are loc vernisajul expoziţiei „Japonia, File de Atlas. Hărţi nipone din secolul XIX” la Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi, din Strada Londra nr. 39, unde poate fi vizitată până pe 24 decembrie (de miercuri până duminică, între orele 10:00-18:00).

* La Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, în seria numeroaselor evenimente organizate pentru a marca 150 de ani de la naşterea lui Grigore Antipa, de la ora 18:00, are loc vernisajul expoziţiei temporare intitulată „O Prietenie Regală: Grigore Antipa şi Regii României 1892-1944”, realizată împreună cu Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional Peleş şi Muzeul Municipiului Bucureşti, sub auspiciile Familiei Regale a României. Expoziţia poate fi vizitată până 4 martie 2018, în holul central de la etajul Muzeului, fiind integrată în expoziţia de bază.

* O expoziţie cu lucrări ale lui Csóka Zsolt este vernisată, de la ora 19:00 la Institutul Balassi, unde poate fi vizionată până pe 20 decembrie.

CONFERINŢE, ÎNTÂLNIRI , DEZBATERI…

* La Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, de la ora 16:00 are loc prezentarea emisiunii de Mărci poştale şi a albumului filatelic „Bucureşti Capitala României – 155 de ani”, realizate de Romfilatelia în colaborare cu Muzeul. Participă: Dr. Cătălin D. Constantin – Universitatea Bucureşti, Dr. Ioan Cristescu – Manager al Muzeului Naţional al Literaturii Române, Prof. dr. arh. Tomniţa Florescu – Viceprimar al Capitalei, Cristina Popescu – Director General Romfilatelia şi Dr. Adrian Majuru – Manager al Muzeului Municipiului Bucureşti.

* Conferinţa „Influenţele culturii şi muzicii indiene în creaţia compozitorilor secolului XX şi XXI”, este susţinută de dr. Cleopatra David de la ora 16:00, la sala Auditorium din sediul central al Bibliotecii Metropolitane.

* La Casa Mincu, sediul Ordinului Arhitecţilor din România, de la ora 17:00 începe o dezbatere-conferinţă publică, cu participare internaţională, despre proiectul „Autorul Colectiv”, ce investighează istoria orală a construirii Casei Poporului, iniţiat de artistul vizual Călin Dan şi realizat în colaborare cu arhitecta Celia Ghyka.

* Mâine şi poimâine se va desfăşura un simpozion ştiinţific internaţional dedicat relaţiilor dintre cultura română şi culturile europene cu care aceasta s-a aflat în contact şi s-a sincronizat de-a lungul timpului, organizat de Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR), Academia Română, Institutul Cultural Român, Facultatea de Litere – Universitatea din Bucureşti, Departamentul de Filologie, Literatură şi Lingvistică de la Universitatea din Pisa şi Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”. În avanpremiera acestuia, astăzi, la Sala „Iosif Naghiu” a MNLR din Calea Griviţei nr. 64-66, au loc:  de la ora 17:00 conferinţa „Prezenţa naţionalismului român în Europa fascistă a anilor treizeci” susţinută de Traian Sandu, iar de la ora 18:00, recitalul Twenty Shades of Music, dat de Ion Bogdan Ştefănescu (flaut) & Costin Soare (chitară).

* Între orele 17.00–19.00, în Sala Perpessicius a MNLR, din Str. Nicolae Creţulescu nr. 8, se desfăşoară prima ediţie a Colocviului de Toamnă al Filialei de Critică din Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România. Tema: „Ediţiile critice şi starea culturii române”. Moderatori: Ioan Adam – critic şi istoric literar, Nicolae Bârna – critic şi istoric literar, Radu Voinescu – critic şi teoretician literar.

* Ediţia de astăzi, de la ora 18.00, a „Intersecţiilor de miercuri”, este dedicată condiţiei artistului în România zilelor noastre şi se mută la Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură de la Romexpo, tocmai întrucât porneşte de la cea mai recentă carte de poezie „Bani. Munca. Timp liber” a Elenei Vlădăreanu, care e unul dintre invitaţi alături de regizoarea Ioana Păun şi pictorul Roman Tolici.

* Centrul catolic Sfinţii Petru şi Andrei, din intrarea Gen. Christian Tell 18b, organizează, de la ora 18:00, o dezbatere cu ocazia lansării volumului „De la conflict la comuniune. Comemorarea Reformei împreună în 2017: raportul Comisiei luterano–romano-catolice pentru unitatea Bisericii”.

* La Muzeul „Nicolae Minovici” de la ora 18:30 începe conferinţa „Stalingrad – bătălia care a schimbat cursul războiului” prezentată de Asociaţia Redescoperă Istoria.

* În cadrul noii ediţii a Galeriei Întâlnirilor, ce începe de la ora 19:00 la Gallery Cafe, are loc dezbaterea intitulată: „Mişcarea muncitorească în prima jumătate a Secolului XX. Formaţiuni politice, legislaţie, represiune”. Invitaţi: Mihai Burcea şi Dan Drăghia.

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 13:04

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 

Primarul General, Nicușor Dan, a prezentat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, ultimele detalii în legătură cu organizarea...

Nicușor Dan, despre referendumul de duminică: “Pot vota inclusiv cei care și-au făcut viză de flotant acum două zile” 
INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:58

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie

93.605 de cazuri de infecţii respiratorii – gripă clinică, IACRS şi pneumonii – s-au înregistrat în perioada 11 – 17...

INSP: 93.605 de cazuri de infecţii respiratorii, în perioada 11 – 17 noiembrie
Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:26

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională

Aeronavele F-35 vor reprezenta, nu doar un simbol al competitivităţii Forţelor Aeriene Române la Marea Neagră, ci şi un element central în...

Tîlvăr: Avioanele F-35 – un element central în strategia noastră de securitate naţională
VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 12:08

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național

Roxana Amarandi, solista trupei E-an-na, a fost invitata matinalului București FM, unde a împărtășit detalii despre noul album al...

VIDEO: E-an-na lansează albumul „Nomad” și pornește într-un turneu național
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:40

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces

Consumul de tutun este principala cauză prevenibilă de deces în lume, a transmis Institutul Naţional de Sănătate Publică într-un mesaj...

INSP: Consumul de tutun – principala cauză prevenibilă de deces
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:12

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette

”Bukowski by Night” este o premieră absolută în România, un spectacol inspirat din opera unuia din cei mai mari scriitori ai Americii,...

”Bukowski by Night”, premieră absolută la Teatrul Coquette
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 11:10

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România

Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale, derulează operaţiunea „Green-Pass”, pentru verificarea unor locaţii de cazare...

Operaţiunea „Green-Pass” – se verifică cazările şi locurile de muncă ale străinilor din afara UE care lucrează în România
Actualitate joi, 21 noiembrie 2024, 10:45

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord

Trenul nou  a fost anulat joi dimineaţa din cauza unor erori afişate de computerul de bord, călătorii fiind reprogramaţi pentru următorul...

Noul tren de la Alstom a fost anulat, joi dimineaţa, din cauza unor erori afişate de computerul de bord