Sărbătorim RomânIA!
Articol de Stefania Grigore, 28 noiembrie 2017, 15:55
De 1 Decembrie se deschide publicului larg expoziția de fotografie care ilustrează „Povestea iei contemporane”, susținută de exponate autentic românești. Evenimentul are loc la Phoenicia Grand Hotel Băneasa între orele 16:00-18.00.
Designer-ul Izabela Mandoiu manifestă recunoștință pentru cultura și tradițiile românești, în special pentru ia cu specific argeșean, care a consacrat-o, și consideră oportun, ca de Ziua Națională, să spună povestea iei contemporane.
„Am urmat sugestia proverbului românesc ‘Unde-s doi puterea crește’, așa că, împreună cu Blouse Roumaine Shop vrem să atragem atenția că ia este o piesă vestimentară atemporală, iar tradiționalul nu este un trend, ci o declarație de apartenență culturală. Vă invităm pe toți la Phoenicia Grand Hotel din Băneasa, să aflați povestea iilor și procedura de lucru a creațiilor noastre, realizate cu migală, pasiune și dăruire,” afirmă Izabela Mandoiu.
Evenimentul include: expoziția de ilustrații, ce relevă drumul iei argeșene de la sat pe podium, și expunerea de creații specifice portului popular, în centrul cărora Sărbătorim RomânIA!
Expoziția de fotografie constituie un fir narativ vizual, care ilustrează procedeul de realizare a iilor contemporane și este semnată de către Gabriel Ghizdavu.
„Vreau ca vizitatorii să vadă detaliile și să înțeleagă procedeul acesta How it’s made în amănunt, corelând cadrul rural cu obiceiurile actuale ale sătenilor și tentațiile activităților moderne cu stăruința de a duce mai departe tradiția prin cusături realizate manual,” susține Gabriel Ghizdavu.
Phoenicia Grand Hotel, gazda evenimentului, îmbrățișează inițiativele care păstrează și transmit generației tinere cultura și valorile tradiționale autentic românești. Expoziția este deschisă atât clienților hotelului, vizitatorilor și publicului larg între 29 noiembrie – 22 decembrie.