Curtea Supremă judecă contestaţia lui Liviu Dragnea la sechestrul pe avere
Articol de bucurestifm, 29 noiembrie 2017, 11:02
Instanţa Supremă se pronunţă astăzi asupra contestaţiei depuse de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, la sechestrul pe întreaga sa avere impus de DNA în dosarul „Tel Drum”.
Procurorii au estimat un prejudiciu de peste 127 de milioane de lei în acest dosar. Pentru recuperarea lor au decis, acum o săptămână, să pună sub sechestru bunurile mobile şi imobile deţinute de Liviu Dragnea şi de ceilalţi suspecţi.
În dosarul ”TelDrum” Liviu Dragnea este acuzat de construire de grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraudare de fonduri europene.
Alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, vizaţi de anchetă sunt alţi 4 funcţionari din Teleorman şi acţionari ai Tel Drum.
Dosarul a fost înregistrat la instanţa supremă la sfârşitul săptămânii trecute și s-a constituit pe baza unei sesizări a Oficiului European Antifraudă OLAF.