Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 7 decembrie
Articol de , 7 decembrie 2017, 16:55
CINEMA
* De astăzi până Duminică 10 decembrie, la Cinema Muzeul Ţăranului se desfăşoară cea de-a VI-a ediţie a Festivalului de Psihanaliză şi Film, replică adaptată României sub directoratul criticului de film Irina – Margareta Nistor a European Psychoanalytic Film Festival prezidat de marele regizor italian Bernardo Bertolucci la Londra, al cărui director, Andrea Sabbadini, este şi anul acesta invitatul în exclusivitate la Bucureşti. Gala de deschidere are loc de la ora 19:00 şi cuprinde spectacolul tribut Leonard Cohen intitulat „Dansând cu obsesiile” cu Jezebel şi Quintesential puzzle visuals de Oana Maria şi Ştefan Cajal, psihanalizat de Vintilă Mihăilescu şi urmat de proiecţia comediei muzicale „6,9 pe Scara Richter” psihanalizată apoi de Andrea Sabbadini în prezenţa regizorului Nae Caranfil şi a echipei filmului.
* Programul de astăzi la Festivalul Internaţional de Film Studenţesc CineMAiubit.
– În Sala Atelier a UNATC, de la ora 17:00 şi, respectiv, 20:00, sunt proiectate calupurile 4 şi 5 ale competiţiei filmelor de ficţiune cuprinzând fiecare şi sesiuni de întrebări şi răspunsuri.
– În Sala Berlogea, de la ora 18:00 are loc lansarea volumului „Florin Mihăilescu imaginea imaginii de film” de Titus Vîjeu.
* În cadrul secţiunii offline a Festivalului ArteKino, astăzi, de la ora 20:30 este proiectată la Cinema Elvira Popescu drama portugheză „Colo”, realizată anul acesta de Teresa Villaverde despre înstrăinarea unul de celălalt a membrilor unei familii care se luptă cu sărăcia adusă de criza economică şi cu vinovăţia.
* Săptămâna Diplomaţiei Europene 2017: focus clima se încheie cu proiecţia, de la ora de la 19:00, la Spaţiul Public European, a două documentare: scurtmetrajul „Tipuri şi regiuni climaterice” produs de Studioul Sahia şi „Trashed” de Candida Brady, în care Jeremy Irons se pune în mişcare pentru a descoperi cât de extinsă este problema gunoaielor şi reziduurilor şi care sunt efectele acesteia la nivel global, în timp ce călătoreşte în jurul lumii ajungând în locuri frumoase dar atinse de poluare.
* La Cinemateca Eforie, de la 19:00, în cadrul medalionului „Charles Chaplin, 40 de ani de la moarte (25 decembrie)” rulează comedia dramatică „The Gold Rush / Goana după aur”, film mut de aventuri realizat în 1925 cu acompaniament muzical adăugat în 1942, în care, pe lângă marele cineast mai joacă: Georgia Hale, Mack Swain, Tom Murray, Henry Bergman, Malcolm Waite.
MUZICĂ
* Formaţia instrumentală Athenaeum Brass Quintet lansează primul album românesc de colinde cântate exclusiv la instrumente de suflat din alamă, de la ora 17:00, la Librăria Cărtureşti Carusel.
* Orchestra Simfonică şi Corul Filarmonicii „George Enescu” susţin, de la ora 19:00 la Ateneul Român, un concert extraordinar dirijat de Gabriel Bebeşelea şi dedicat memoriei Regelui Mihai I. În program: Concertul în la minor pentru vioară, violoncel şi orchestră, op. 102, de Johannes Brahms – solişti Mihaela Martin şi Marin Cazacu; şi Recviemul compus de Wolfgang Amadeus Mozart – solişti Diana Ţugui, Sidonia Nica, Tiberius Simu şi Iustinian Zetea.
* La Sala Palatului, de la ora 19:30 are loc Gala Folk „Om bun” 2017, care reuneşte într-un spectacol de excepţie personalităţi marcante ale acestui gen de muzică: Nicu Alifantis, Zoia Alecu, Mircea Baniciu, Ducu Bertzi, Emeric Imre, Vasile Şeicaru, Victor Socaciu, Mircea Vintilă, Dinu Olăraşu, Cosmin Vaman & Alexandra Andrei.
* Tot de la ora 19:30, la ArCuB – Hanul Gabroveni începe concertul „Reimagining Migration” ce cuprinde poveşti despre migraţie spuse la chitară, trompetă, tobe şi contrabas de patru artişti est-europeni şi britanici – John Edwards, Mark Sanders, Dawid Frydryk şi Sian Brie – în cadrul seriei Jazz @ ARCUB – Artist in Residence.
* În Expirat Club – Halele Carol, de la ora 21:00, Unflicted deschide concertul susţinut ulterior de OCS, adică Omul cu Şobolani, trupă al cărui nume este inspirat din titlul cărţii lui Freud „Der Rattenmann”.
SPECTACOLE
* La Sala Studio a Teatrului Odeon, de la ora 18:00 începe spectacolul muzical educativ pentru copii de 4-10 ani „Bartók Béla şi povestea Prinţului cioplit din lemn” de Garajszki Margit, realizat în colaborare cu Asociaţia Clasic e Fantastic.
* Tot de la ora 18:00, Asociaţia Femeilor din teatru If…/…Dacă pentru Femei, prezintă la Centrul Cultural Calderon (Str. J. L. Calderon nr. 39) spectacolul „Fugato Labile Pour Camille Claudel” de Georgette Garbes Putzel interpretat de Liana Ceterchi, Teodora Toader şi Cezara Munteanu.
GALE
Două Gale au loc de la ora 19:00: cea umanitară a Festivalului Brazilor de Crăciun, la Stejarii Country Club şi cea a Premiilor Operelor Naţionale, ediţia a V-a, la Opera Naţională Bucureşti la care invitat special este tenorul peruan Juan Diego Flórez, iar Marele Premiu va fi decernat sopranei de origine română, Marina Krilovici.
EXPOZIŢII
* Vernisajul expoziţiei semnate de artistul plastic Dan Băncilă, cunoscut pentru operele sale realizate în sticlă, cristal şi bronz are loc de la ora 18:00, la Galeria de Artă Senso, (Bd. Unirii nr. 15), unde poate fi vizitată până pe 19 ianuarie 2018.
* Ambasada Libanului la Bucureşti organizează, de la ora 19:00 la sediul său din Str. Aleksandr Puşkin nr. 11, vernisajul expoziţiei de pictură ce reuneşte câteva dintre lucrările reprezentative aparţinând artistelor Wendy Rombouts şi Johana Forero, precum şi creaţii ale artiştilor Eri Mitsostergiou şi Vasia Stasinopoulou. Expoziţia, deschisă până în data de 14 decembrie, marchează totodată inaugurarea Spaţiului Cultural Libanez.
* La Galeria Creart, până pe 7 ianuarie 2018 poate fi vizitată expoziţia „Desired Constellation” semnată de Mădălina Teler & Alina Turdean.
CARTE
* În Sala „Buzunarul II” de la Biblioteca Naţională a României de la ora 17:00 au loc lansarea volumului „Exil de voie” de Theodor Răpan şi vernisajul expoziţiei de pictură a lui Sorin Iosub, ilustratorul cărţii.
* Expunerea cu vânzare a cărţii-obiect „Cealaltă inimă” de Paul Ţanicui cu gravuri originale semnate Ciprian Mureşan are loc de la ora 19:30, la Galeria Rotenberg – Uzunov (Str. Constantin Esarcu nr. 1).
* Volumul „Destin Etern” de Nicolae Croitoru este prezentat, de la ora 17:00 la Editura Muzeul Literaturii Române (Calea Griviţei nr. 64-66), de criticul Valeriu Râpeanu, poetul Lucian Avramescu şi scriitorul Dinu Săraru.
* La Librăria Humanitas Kretzulescu, de la ora 18:30 are loc lansarea cărţii „Odată trebuie spus” de Csender Levente. Invitaţi: Kósa András László – Directorul Institutului Balassi din Bucureşti, Hajnal Bara – traducătoare, Constantin Piştea – cronicar literar şi Ciprian Măceşaru – editor şi scriitor.
* Tot de la ora 18:30 la Café Cărtureşti Verona începe evenimentul de lansare al cărţii „Fundamentele sociale ale cunoaşterii” de Alfred Bulai – directorul Departamentului de Sociologie din Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative, alături de care vor mai vorbi: Prof. Mircea Flonta – membru corespondent al Academiei Române, Prof. Mircea Dumitru – membru corespondent al Academiei Române şi Conf. Cătălin Partenie – SNSPA.
* La Librăria Humanitas de la Cişmigiu, de la ora 19:00 are loc lansarea volumului „Zile de Crăciun“ de Jeanette Winterson, prezentă la eveniment prin intermediul Skype.
* Cartea „Acasă, pe drum. 4 ani teleleu”, de Elena Stancu şi Cosmin Bumbuţ este lansată de la ora 19:30, la Librăria Cărtureşti Carusel, în prezenţa autorilor şi a invitaţilor: Marius Chivu şi Valeriu Nicolae.
CONFERINŢE, DEZBATERI
* Dezbaterea intitulată „The South-Eastern Perspective on the Presidency of the Council of the European Union”, organizată de Departamentul de Relaţii Internaţionale şi Integrare Europeană din Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative începe de la ora 17:30, la sediul SNSPA (Bd. Expoziţiei 30A). Invitaţi: prof. dr Iordan Bărbulescu – decan, Todor Ivanov Churov – ambasadorul Bulgariei în România, Davor Vidi – ambasadorul Croaţiei în România, Alexandru Giboi – director Agerpres, Marian Chiriac – director BIRN (Balkan Investigative Reporting Network) Romania.
* Actorul şi profesorul Constantin Codrescu, este invitatul întâlnirii ce începe de la ora 18:00 la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu nr. 8).
* Bogdan Tătaru-Cazaban – istoric al religiilor şi doctrinelor filozofice, fost ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun – vorbeşte despre Andrei Scrima, de la ora 18:30 la Mânăstirea Sf. Antim.
* Tot de la ora 18:30, la Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, începe conferinţa „Despre restaurare şi o posibilă regenerare urbană a Bucureştiului”, susţinută de specialistul în domeniu Dan Lăcătuş.
* La Casa de Cultură „Friedrich Schiller” (Str. Batiştei nr. 15), de la ora 18:30 au loc conferinţa-dezbatere şi prezentarea catalogului expoziţiei „România în Marele Război” realizată de Muzeul Naţional de Istorie a României. Participă: Dr. Cornel Constantin Ilie – Director adjunct al amintitului Muzeu, Dr. Ioan Carol Opriş – Prodecan al Facultăţii de Istorie din Universitatea Bucureşti şi Dr. Virgil Ştefan Niţulescu.
* Scriitorul Horia-Roman Patapievici susţine conferinţa „Creştinismul şi lumea de azi”, cu ocazia inaugurării noului Campus Universitar „Stejarul” (Str. Carol Davila nr. 59), de la ora 19:00.