Kings Road
Articol de razvanursuleanu, 11 decembrie 2017, 09:30 / actualizat: 13 decembrie 2017, 15:57
Foarte rar mi s-a întâmplat să descopăr un joc atât de periculos precum Kings Road. Din primul moment în care te loghezi, ți se cer o mulțime de lucruri care trebuie rezolvate foarte repede, cum ar fi “Mai ai doar o zi la dispoziție pentru a învinge 100 de jucători” sau “În două zile se încheie eventul de Thanksgiving Day și dacă nu faci questurile nu iei echipamentul legendar”.
Este foarte important să vă gândiți bine înainte de a începe acest joc. Dacă mergeți pe varianta “Aoleu, pierd obiectele!” atunci puteți să spuneți “la revedere” meselor și somnului, după părerea mea relativ utile în procesul prin care oamenii încearcă să trăiască cât mai mult. Sfatul meu este acela de a vă pune alarma să sune după o jumătate de oră sau o oră cel mult și să ieșiți imediat din joc în clipa în care o auziți.
Repet, Kings Road este periculos, un time-consuming de mare calibru care vă oferă atât de multe provocări, încât timpul liber, oricât de mult am avea, nu va fi niciodată suficient.
Chiar dacă este tentant, nu v-aș recomanda să încercați să-i dezvoltați pe toți cei trei eroi ai jocului. Vrăjitorul, arcașul și războinicul au fiecare abilitățile și povestea lor, dar decât să aveți trei eroi relativ pricepuți, mai bine optați pentru unul și bun. Nivelul maxim este 60, dar modelul de progresie Paragon din Diablo a fost și el împrumutat, astfel că veți putea crește atribuțiile eroului și după atingerea acestui nivel.
Nimic nu lipsește din acest joc ce poate fi accesat de pe contul de Facebook. Questuri, dungeonuri, întreceri PvP, bătălii între dragoni, arbori de skills, upgrade pe echipamente, ghilde, achievements… Producătorii lui Kings Road au adunat pur și simplu de-a valma toate ideile posibile din jocurile pe calculator și au făcut o mare omletă virtuală, despre care trebuie să recunosc că are un gust chiar bun.