Gardenscapes
Articol de razvanursuleanu, 18 decembrie 2017, 09:30 / actualizat: 20 decembrie 2017, 14:29
Gardenscapes este un joc de-a dreptul idilic pentru noi, cei care locuim la bloc și singurul spațiu verde este reprezentat de un copac aflat două scări mai încolo. Tocmai de aceea vă recomand să vă faceți pe Facebook un cont de Gardenscapes, pentru a putea să amenajăm grădina, să o măturăm frumos și să aranjăm împreună piticii din teracotă.
Toate aceste activități minunate necesită însă un minijoc suplimentar de tip Candy Crush, ce să-i facem, asta e situația. Cunoașteți procedura, e clasică, potrivim în linie 3 mere, acestea explodează, cad din tavan alte mere, pere, portocale și banane într-o feerie de nedescris și la sfârșit ne câștigăm steluța care ne permite să mai punem o băncuță sau ceva în grădina noastră de vis.
Deși jocul pare simplist, necesită resurse serioase din partea calculatorului nostru. De altfel, singurul lucru enervant din acest joc este faptul că ești imediat anunțat dacă ai un calculator preistoric, ba chiar ți se prezintă și un desen cu o broască țestoasă care duce în spate un laptop, de parcă nu mă prinsesem oricum atunci când Gardenscapes îmi mergea în reluare. Dar dacă setăm toate funcțiile pe “cel mai low”, jocul merge chiar bine.
Pentru fiecare minijoc există un număr limitat de mutări, dar cu puțină atenție nu ajungem decât foarte rar în situația de a repeta încercarea. Ne putem folosi și de o unealtă ajutătoare, nu-mi dau seama dacă e un hârleț sau o săpăligă, dar ce contează, important este că ne ajutăm de ea.
Și cum vă spuneam, dacă locuiți la bloc și nu aveți nici măcar o rudă la țară care să aibă curte, nu văd alt joc mai potrivit decât Gardenscapes care să substituie lipsa spațiilor verzi din viața noastră. Și în Farmville avem curte, dar mie cel puțin ideea de a fugări găinile prin coteț și de a îngrășa zi de zi purceii nu mi se pare una fezabilă.