30 Decembrie 1947 -30 Decembrie 2017, 70 de ani de Republică românească!

Articol de Mircea Apostolescu, 30 decembrie 2017, 09:00

Acum 70 de ani, pe data de 30 Decembrie, Mihai I de Hohenzzollern, ultimul Rege al României, abdică și, apoi, părăsea țara. În urma acestei abdicări, se schimbă forma de guvernământ, fiind proclamată Republica Populară Română.

Dar cum a ajuns România Monarhie Constituțională și cum s-a ajuns, apoi, la Republică ?

Povestea începe la 11 februarie 1866, când Alexandru Ioan Cuza, Domnitorul României, cel care înfăptuise, la 1859 Unirea Principatelor și pusese, apoi, bazele statului modern român prin numeroase reforme, era silit să abdice de către Monstruoasa Coaliție. Aceasta îi reunea atât pe conservatori, cât și pe liberalii radicali și în sânul ei se regăseau mulți dintre unioniștii care luptaseră pentru dubla alegere a lui Cuza și unirea Țării Românești cu Moldova.

Desigur, la abdicarea forțată a lui Alexandru Ioan Cuza a contribuit și trădarea unor ofițeri, comandanți de regimente, numiți chiar de către Domnul Principatelor Unite, comandantul gărzii Palatului Domnesc, George Lecca, colonelul Haralambie, care înconjurase palatul cu tunurile regimentului său etc.

După abdicarea lui Cuza, Principatele Unite la 1859, se găseau în criză politică internă, din cauza luptelor intestine dintre chiar cei ce formaseră Monstruoasa Coaliție și internațională, în condițiile iminentei intervenții armate a marilor puteri, în special a Rusiei țariste și a Imperiului Otoman, putere suzerană României, care nu vedeau cu ochi buni Unirea Principatelor și formarea unui stat românesc puternic. În Europa, era pe cale să izbucnească războiul între Austria și Prusia.

Pe plan intern, se desfășura o luptă acerbă între Locotenența Domnească, formată din generalul Golescu, Lascăr Catargiu și colonelul Haralambie și Guvern, format din conservatori și liberali radicali.

În această situație de criză internă și internațională, fruntașii politici români au ajuns la un acord care presupunea aducerea în țară a unui principe străin, dintr-o familie regală europeană. Prezența principelui străin pe tronul României ar fi urmat să constituie o garanție împotriva intervenției Rusiei și Imperiului Otoman.

Prima alegere a fruntașilor politici români este Contele Filip de Flandra. Însă, această variantă stârnea aversiunea Împăratului Franței Napoleon III. Contele refuză, așa că atenția românilor se mută către Carol Anton de Hohenzzollern, care era rudă atât cu Napoleon III al Franței, cât și cu Wilhem I al Prusiei.

Sursa foto: www.za.pinterest.com

Ion Brătianu îi propune lui Carol coroana Principatelor Unite, la Dusseldorf, pe 31 martie 1866. Principele prusac refuză în mai multe rânduri, motivând că trebuie să se întoarcă la Berlin, pentru a-și comanda regimentul în războiul austro-prusac ce avea să izbucnească. În cele din urmă, la sfatul lui Bismark, Carol acceptă coroana și devine Domn al Principatelor Unite pe 10 mai 1866.

Sub domnia lui Carol I de Hohenzzollern, care durează până la moartea acestuia, în 1914, continuă procesul de modernizare a statului român și este scuturată suzeranitatea Imperiului Otoman. În urma Războiului de Independență, 1877-1878, România devine independentă, forma de guvernământ se schimbă în aceea de Monarhie Constituțională, iar Carol I devine primul Rege al României, fiind încoronat cu o coroană turnată din oțelul unui tun turcesc capturat de către ostașii români în bătălia de la Plevna.

Lui Carol I îi urmează la tron, în 1914, nepotul său, Ferdinand I. Era, din nou, o perioadă de mari frământări, pe plan internațional, fiindcă, în 1914, izbucnea Primul Război Mondial.

După doi ani de neutralitate, în august 1916, România primea un ultimatum din partea Antantei prin care i se cerea să se decidă dacă se alătură acestei alianțe. Pe 17 august 1916, Regatul României declară război Puterilor Centrale și semnează tratatul cu Aliații. După cum stipulează tratatul, pentru români, războiul avea un singur șel, unirea Transilvaniei cu Patria Mamă.

În urmă unor bătălii sângeroase, după veritabilul Termophile românesc care se numește Mărăști-Mărășești-Oituz, cu prețul vieților a circa 400 de mii de ostași, subofițeri și ofițeri români, se înfăptuia visul secular al Statului Național Unitar Român, prin unirea cu vechiul Regat al României a Transilvaniei, Basarabiei și Bucovinei. Lui Ferdinand I îi urmează la tron, din iunie 1930, fiul său Carol II. Asta după ce renunță de două ori la tron.

Prima renunțare survenea că urmare a dezertării din Armata Română, în timpul Primului Război Mondial și al căsătoriei cu Ioana Lambrino. Această renunțare nu este acceptată de către Ferdinand I. În 1921, după dizolvarea mariajului cu Ioana Lambrino, se căsătorește cu Principesa Elena a Greciei. Rodul acestei căsătorii este Principele Mihai.

Sursa foto: www.madmonarchist.blogspot.ro

În 1925, Carol își abandonează familia, renunță, pentru a doua oară, la tron și trăiește în Franța cu Elena Lupescu, sub numele de Carol Caraiman. Astfel, în 1927, la moartea Regelui Ferdinand I, Mihai este moștenitorul tronului României. În 1930, în contextul politic tulbure creat de moartea Regelui Ferdinand și de cea a lui Ionel Brătianu, Carol se întoarce în România, detrondndu-și propriul fiu.

Domnia lui, marcată de efectele crizei economice mondiale din anii ’30, ajunge să destabilizeze sistemul politic românesc, prin aducerea la guvernare a unor formațiuni politice minoritare în Parlament și prin frecventa invocare a ideii unor guvernări de unuine națională, cum a fost guvernul Iorga -Argetoianu.

În jurul lui Carol II, s-a format o camarilă regală coruptă și aflată sub influența Elenei Lupescu. În 1938, ca rezultat al înțeleptei conduceri a lui Carol și al contextului internațional, situația politică internă se deteriorează atât de mult încât se instaurează dictatura regală. Constituția din 1923 este înlăturată, iar partidele politice sunt desființate, fiind înlocuite cu un partid unic, Frontul Renașterii Naționale, al cărui șef era însuși Carol II.

Anul 1940 aduce cu sine dezmembrarea României Mari. Astfel, în urma semnării Pactului de Neagresiune între URSS și Germania, Pactul Ribentrop-Molotov, are loc raptul teritorial din iunie 1940. Prin Dictatul de la Viena, României i se smulge în favoarea Ungariei hoțește partea de nord-vest a Transilvaniei, iar Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herței sunt cedate URSS. Dobrogea de sud este și ea cedată Bulgariei. În această situație, pe 6 septembrie 1940, generalul Ion Antonescu, proaspăt numit prim- ministru de către Carol Ii îl obligă să abdice și să părăsească țara.

În acest context politic intern și internațional deosebit de încordat, venea la tronul României, pentru a două oară, fiul lui Carol II, Mihai I. Prima domnie fusese între 20 iunie 1927 Și 8 iulie 1930.

Pe 23 august 1944, regele Mihai I îl cheamă la palat pe Ion Antonescu, îl arestează și înfăptuiește lovitura de stat, în urma căreia Armata Română întoarce armele împotriva Germaniei. În septembrie 1944, URSS, care nu semnase un armistițiu cu România și luase prizonieri circa 130 de mii de militari români, ocupă întreaga țară. Se declanșa, astfel, procesul de impunere a sistemului politic sovietic asupra noului satelit ce avea să devină România.

Sursa foto: www.en.wikipedia.org

În februarie 1945, regele Mihai I, la insistențele sovieticilor, îl demitea pe Primul Ministru Nicolae Rădescu, un anticomunist, și îl numea în locul sau pe Petru Groza, o unealtă docilă a sovieticilor. Greva regală, gest de protest prin care Mihai refuză să semneze decretele Guvernului Groza, nu a slujit la nimic.

Alegerile generale din noiembrie 1946 au fost fraudate masiv, blocul comunist obținând o victorie detașată în fața partidelor istorice. În 1947, comuniștii decapitează, practic, Partidul Național Țărănesc, în urma a ceea ce s-a numit „Înscenarea de la Tamadau”.

La finele anului, pe 30 Decembrie 1947, regele Mihai I este constrâns să abdice, deși primise din partea lui Stalin Ordinul „Pobeda”. În aceeași zi, este proclamată Republica Populară Română. Fostul rege Mihai I părăsește țara, iar comuniștii îi retrag cetățenia română.