Leul – mai slab dar nou
Articol de Sorin Pavel, 3 ianuarie 2018, 13:16
BNR a pus in circulatie la 1 ianuarie noi bancnote si monede.
Acestea difera de cele aflate acum pe piata prin faptul ca acvila are o coroana pe cap.
Banii au inscris pe avers data emiterii: 2o18.
Celelalte elemente grafice si de siguranta raman aceleasi cu ale bancnotelor si monedelor aflate in circulatie.
Noii bani vor intra pe piata in mod esalonat, in functie de nevoile circulatiei monetare.
Potrivit legii 146 din 2o16 privind stema si sigiliul tarii coroana de otel revine pe capul acvilei.
Coroana a fost turnata din otelul unui tun turcesc capturat in Razboiul de independenta(1877-1878) si simbolizeaza caracterul national, suveranitatea şi independenta natiunii romane.
Coroana de Otel reprezinta totodata coroana regala a Romaniei, Regele Carol I optand pentru otel pentru a simboliza vitejia ostasilor romani. Aceasta a fost oferita regelui pe 10 mai 1881 cu prilejul incoronarii sale si a proclamarii Regatului.
Coroana a fost purtata si de Regele Ferdinand la incoronarea de la Alba Iulia, pe 15 octombrie 1922.
Si Regele Mihai I a purtat Coroana de Oțel cand a fost uns Rege in catedrala Patriarhala din Capitala la a 2- a urcare pe tron, pe 6 septembrie 1940.
Coroana s-a regasit pe stema nationala in perioada 1881-1947.
Autoritatile publice trebuie sa inlocuiasca, pana pe 31 decembrie 2018, anul Centenarului Marii Uniri, toate stemele si sigiliile existente cu noile modele ale acestora.