La mulți ani, Ion! La mulți ani, Ioana!
Articol de Marga Tudor, 7 ianuarie 2018, 10:40
Creștinii ortodocși sărbătoresc astăzi Ziua Sfântului Ioan Botezătorul, Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, Inaintemergătorul Domnului”.
Sfântul Ioan este considerat cel mai important proroc şi cel care face legătura dintre Vechiul şi Noul Testament.
Ioan este ultimul proroc al Vechiului Testament şi este menţionat în cărţile sfinte ca fiind cel care a avut rolul de a pregăti oamenii pentru primirea Fiului lui Dumnezeu.
Sfântul Proroc Ioan Botezătorul a dus din tinereţe o viaţă ascetică, retrăgându-se în deşertul Bethabara, unde a petrecut în rugăciune şi meditaţie. În anul 26 a început să propovăduiască şi să boteze, vestind venirea lui Mesia-Iisus (Izbăvitorul), fapt pentru care este numit Înaintemergător.
Momentul cel mai important al activităţii sale este întâlnirea cu Iisus, la al cărui botez în râul Iordan, Sfântul Proroc Ioan Botezătorul asistă la prezenţa Duhului Sfânt sub înfăţişarea unui porumbel şi are revelaţia împlinirii profeţiei sale privind venirea adevăratului Mesia.
În predicile sale, care au un pronunţat caracter moral şi social, polemizează cu partidele religioase (saducheii şi fariseii), susţinând îndreptarea moravurilor, dreptatea, cinstea, buna convieţuire.
Îl acuză de incest pe Irod Antipa, regele Iudeii, fapt pentru care este încarcerat şi decapitat, la cererea soţiei lui Irod, Irodiada, şi a fiicei vitrege a acestuia, Salomeea.
Aproximativ două milioane de români își serbează onomastica de Sfântul Ion.
Foarte multi poarta numele de Ion, Ioan sau Ioana, Ionel, Nelu, Ionica, Nica, Ionut, Onut, Ionela, Nela, Ionica sau Oana.
Potrivit tradidiilor, in aceasta zi se incheie perioada Sarbatorilor de iarna, incepute de Sf. Nicolae.
Se zice ca dupa Sfantul Ion se boteaza gerul, adica gerul incepe sa nu-si mai face simtita prezenta.
In trecut de Sfantul Ioan avea loc Torontoiul sau Iordanitul femeilor, un ritual din care s-a mai pastrat doar ospatul final, ospat ce incheie astfel ciclul sarbatorilor de iarna.
Iordanitul femeilor avea un ritual strict, in care nevestele batrane le primeau in grupul lor pe cele mai tinere, le duceau la rau sa le stropeasca si apoi faceau o masa comuna.
Oamenii “iordăniți” trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.
Sărbătoarea de Sfântul Ion mai este cunoscută și sub numele de “Sânt-Ion”, “Înaintemergătorul Domnului” sau “Soborul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul”. Unii oameni serbează ziua de Sfânt Ion pentru ca Dumnezeu să le ferească gospodăriile de foc și animalele de fiarele sălbatice.
Tradiția mai spune că în dimineața zilei de Sfântul Ion fiecare om trebuie să se stropească cu agheasmă nouă, pentru a fi feriți de boli în decursul anului.
Sfântul Ion este considerat ocrotitorul pruncilor, iar mamele se roaga lui pentru a naste copii sanatosi, fara malformatii. Se mai spune ca ziua de Sfântul Ion este o zi de bucurie, iar cine nu se veselește în această zi va fi trist tot timpul anului.
Biserica a inchinat lui Ioan sase sarbatori pe an: zamislirea lui – 23 septembrie, nasterea – 24 iunie, soborul lui – 7 ianuarie, taierea capului – 29 august, prima si a doua aflare a capului – 24 februarie si a treia aflare a capului – 25 mai.