Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 12 ianuarie
Articol de , 12 ianuarie 2018, 15:47
CINEMA
Două proiecţii mai speciale au loc astăzi la Cinemateca Eforie:
– de la ora 17:00, în cadrul medalionului „John Carpenter – 70 de ani (16 ianuarie)”, filmul SF de aventuri „Escape From L.A. / Evadare din L.A.”, realizat în 1996, cu Kurt Russell, Steve Buscemi, Stacy Keach;
– de la ora 19:00, în cadrul medalionului „Jean Delannoy – 110 ani de la naştere (12 ianuarie)”, drama „L’Eternel retour / Legenda îndrăgostiţilor”, realizată în 1943, cu Madeleine Sologne, Jean Marais, Jean Murat.
SPECTACOLE
* La Casa Filipescu-Cesianu, de la ora 18:00 actorii Irina Movilă şi Marius Bodochi susţin, împreună cu saxofonistul Cristian Soleanu, spectacolul de muzică, teatru şi poezie „Zâmbiţi, vă rog!”.
* La Opera Naţională, de la ora 18:30 începe o reprezentaţie cu „La Bohème” de Giacomo Puccini, având în distribuţie pe: Irina Iordăchescu, Lucian Corchiş, Simonida Luţescu, Cătălin Ţoropoc, Daniel Filipescu, Horia Sandu, Ion Dimieru, Adrian Ionescu, Constantin Negru. Dirijor: Tiberiu Soare.
* Trei spectacole de improvizaţie sunt programate deseară astfel:
– „Stuck in the middle – Girls’ Night Out”, de la ora 20:00, în Recul, unde, de la ora 21:15 începe şi cea de-a XXVIII ediţie de Impro la Liber;
– Trupa Obligo, de la ora 21:00, în Restaurant Cabana.
MUZICĂ
* Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită, de la ora 18:00, la concertul „Seară de iarnă” susţinut, la Palatul Suţu, de soprana Arlinda Morava, violonista Andreea Ştefănescu şi Bucharest Ladies Cvintet.
* După spectaculoasa evoluţie de la finalul lui 2017, la Opéra Royal de Wallonie din Liège, Belgia, în opera „Rigoletto” de Verdi, George Petean va interpreta acelaşi rol în concertul extraordinar susţinut de Orchestra Naţională Radio şi Corul Academic Radio, de la ora 19:00, la Sala Radio. La pupitrul dirijoral se va afla David Crescenzi, dirijor italian binecunoscut publicului bucureştean. Din distribuţia operei în concert mai fac parte: sopranele Luiza Fatyol şi Mădălina Stan, tenorii Cosmin Ifrim şi Andrei Lazăr, mezzosoprana Cristina Damian, başii Petre Burcă şi Marius Boloş, bas-baritonul Daniel Pascariu, Florin Simioncă şi Cristian Coandă.
* Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu” reia, de la ora 19:00 la Ateneul Român, concertul de deschidere a anului aniversar, instituţia împlinind 150 de ani de la înfiinţare în 2018. Dirijat de Christian Badea şi având-o ca solistă pe pianista Dana Ciocârlie, concertul are în program lucrările: „Isis” de George Enescu; Concertul în la minor pentru pian şi orchestră, op. 54 de Robert Schumann şi Simfonia nr. 7, în re minor de Antonin Dvořák.
* Anul concertistic 2018 al Clubului Fabrica începe cu a III-a ediţie a „Winter Night in Fabrica”, ce are loc de la ora 20:00 şi la care participă trupele: Breathlast (RO), Drive Your Life (BG) şi Feral Jack (RO).
* Tot de la ora 20:00, în Quantic Club are loc un concert In Memoriam Dorian Aldea, al cărui destin a fost frânt de o formă rară şi foarte agresivă de cancer. Participă trupele: Aeon Blank, Machiavellian God, Etheric, Blame Hofmann, Deathrattle, Mihai Barbu Project, Further Vortex.
* Golan, în formula live band, cântă pentru prima dată în Berăria H, care-şi deschide porţile pentru eveniment de la ora 21:30. Invitaţii speciali sunt: Nopamine şi DJ Happy Gutenberg, care se va ocupa de after party.
EXPOZIŢIE
* Muzeul Naţional de Artă al României organizează, de la ora 17:00, un tur ghidat al expoziţiei „Atelier de front. Artişti români în Marele Război”, în compania curatorului Alina Petrescu.