Monica Niculescu nu trece de primul tur la Australian Open
Articol de , 15 ianuarie 2018, 05:23
Eleva antrenată de Călin Ciorbagiu părăseşte turneul de simplu de la Melbourne chiar din primul tur. Monica a trebuit să se recunoască învinsă în faţa germancei Mona Barthel.
Nemţoaica o sportivă înaltă şi cu un foarte bun joc la fileu, a ştiut cum să contracareze jocul adversarei în teren. Monica a luptat pentru fiecare mingie aşa cum o ştim, s-a agăţat de fiecare punct, dar Barthel care îi cunoştea foarte bine jocul, a scurtat punctele prin veniri la fileu şi voleuri câştigătoare.
Nemţoaica aproape de fiecare dată, a fost mai lucidă şi mai calmă şi a ştiut să speculeze momentele favorabile de la finalul seturilor.
De cealaltă parte, jucătoarea noastră a încercat să ţină mingia cât mai mult în teren prin loburi şi prin loviturile sale neconvenţionale de dreaptă, a reuşit chiar să-şi paseze adversara de câteva ori şi să se apere foarte bine prin loburi, dar nu a fost de ajuns.
Mona Barthel se impune după un joc de uzură în două seturi cu 6-4,7-5 şi o va întâlni în manşa secundă pe învingătoarea din partida Annet Kontaveit – Aleksandra Krunic.