Percheziții în Capitală și Ilfov
Articol de bucurestifm, 17 ianuarie 2018, 10:46
Poliţiştii bucureşteni efectuează, miercuri, 9 percheziţii domiciliare în Capitală şi judeţul Ilfov, într-un dosar privind săvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscală şi spălarea banilor, în domeniul prestărilor de servicii de curăţenie.
Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, în perioada 2011 – 2016, reprezentanţii unor societăţi comerciale, având ca obiect de activitate prestarea serviciilor de curăţenie, au înregistrat în contabilitate achiziţii fictive de bunuri şi servicii, de la societăţi comerciale cu comportament de tip ”fantomă” sau societăţi comerciale cu identitate furată, în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale.
Persoanele implicate vor fi conduse pentru audieri la sediul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice – Poliţia Sectorului 5.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este estimat la 4.500.000 lei.
Acţiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române.