Papa Francisc, îndemn către participanții la Forumul de la Davos
Articol de Andra Radu, 23 ianuarie 2018, 09:20
Papa Francisc i-a îndemnat luni pe participanţii de la Forumul de la Davos să dea dovadă de „responsabilitate” în faţa sărăciei şi a inegalităţilor tot mai mari din lume, informează AFP.
„Este un imperativ moral, o responsabilitate care ne priveşte pe toţi, să creăm condiţii potrivite pentru ca fiecare să trăiască într-o manieră demnă”, a scris suveranul pontif într-un mesaj ce a fost citit în deschiderea acestui forum anual la care participă elita politică şi economică a lumii.
„Nu putem să rămânem tăcuţi în faţa suferinţelor a milioane de persoane a căror demnitate a fost rănită, aşa cum nu putem nici să mergem înainte prefăcându-ne că sărăcia şi nedreptatea tot mai mari nu ar avea o cauză”, a adăugat Papa Francisc, care sprijină cauza persoanelor defavorizate şi marginalizate, inclusiv la Davos.