Facebook împlinește 14 ani!
Articol de Alina Neagu, 4 februarie 2018, 07:31
Astăzi se împlinesc 14 ani de când Mark Zuckerberg, student și programator american, dar și antreprenor în domeniul internetului, a fondat rețeaua de socializare Facebook.
Inițial, aceasta a fost o rețea cu circuit închis, pentru studenții Universității Harvard, ulterior având acces la ea și alte universități americane.
La început, verificarea apartenenței utilizatorilor la universitățile agreate se făcea prin adresa de e-mail a studenților, însă, din septembrie 2006, rețeaua a fost deschisă tuturor utilizatorilor de internet.
Considerat a fi unul dintre cele mai importante site-uri de socializare din lume, Facebook face parte din fenomenul recent denumit „web-ul social”.
În prezent, în România, Facebook are peste 9 milioane de utilizatori, iar la nivel mondial, 2 miliarde.
Sursa: RADOR