Semifinala Eurovision România, la Craiova
Articol de Alina Neagu, 4 februarie 2018, 11:47
Încă trei finaliști la Eurovision România 2018 vor fi aleși, în această seară, în urma semifinalei care se desfășoară la Craiova.
Pentru prima dată în istoria participării României la Eurovision, selecția națională are cinci semifinale. În concursul de la Craiova sunt înscriși 12 artiști, cei trei finaliști urmând să fie desemnați de juriul format din Marian Ionescu, Ilinca Băcilă, Nicu Patoi, Liliana Ștefan și Viorel Gavrilă.
În semifinala Eurovision Craiova 2018, publicul se va bucura și de un recital live oferit pe scena Naționalului din Bănie de Dan Helciug și FreeStay.
Spectacolul va începe diseară, la ora 21.00.
Până la marea finală, care se va desfășura la București, pe 25 februarie, la Sala Polivalentă, mai sunt sunt două semifinale – una în Salina Turda și una la Sighișoara.
Evenimentele vor fi transmise în direct de Televiziunea Publică.
Sursa: RADOR