Laboratorul de la București a fost suspendat de Agenția Mondială Antidoping
Articol de bucurestifm, 16 februarie 2018, 12:37
Laboratorul de la București a fost suspendat de Agenția Mondială Antidoping pe o perioadă de șase luni și a fost impusă ca urmare a nonconformităţilor faţă de standardul internaţional pentru laboratoare.
În tot acest timp, laboratorului antidoping de la București îi este interzisă orice activitate, inclusiv analize de probe de urină și sânge.
Pe perioada suspendării, probele care nu au fost analizate, cele aflate în procedură de confirmare și altele care sunt supuse unei proceduri de confirmare trebuie transportate în condiţii de siguranţă la laboratoare acreditate.
Laboratorul de la București poate face apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, în termen de 21 de zile.
În cazul în care laboratorul va îndeplini condiţiile impuse de comisia disciplinară, va putea aplica pentru reacreditarea sa înainte de expirarea suspendării de 6 luni.