Ultima semifinală Eurovision are loc la Sighișoara
Articol de Andra Radu, 16 februarie 2018, 14:55
Seria semifinalelor Eurovision România se va încheia duminică, la Sighişoara, cu un nou spectacol-concurs în care vor intra 12 piese, iar concurenţii vor cânta pe scena unde, acum aproape 90 de ani, a concertat George Enescu.
Pe scena sălii de spectacole „Mihai Eminescu” vor concura SAVE („All We Need”), Tomher Cohen („Baby You’re The Only One”), Sergiu Bolota („Every Little Thing”), Dora Gaitanovici („Fără Tine”), Teodora Dinu („Fly”), The HUMANS („Goodbye”), Iliana („I Won’t Lie”), Evermorph („Live Your Life”), Alexandru Ungureanu („Sail With Me”), Manuel Chivari („Somebody To Love”), Maria Suciu („Sweet Nothing”) şi Denisa Trofin („Tears”).
Potrivit comunicatului, telespectatorii vor afla, pe 18 februarie, în direct, la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi pe TVR+, de la ora 21:00, cei trei finalişti ai semifinalei de la Sighişoara.
Aceştia vor concura, alături de câştigătorii primelor patru show-uri, în Marea Finală din 25 februarie, de la Sala Polivalentă din Bucureşti.
Organizatorii au arătat că, în acest an, Selecţia Naţională se desfăşoară sub sloganul „Eurovision uneşte România!” şi, în premieră, în concurs au intrat 60 de piese, câte 12 pentru fiecare semifinală.
În Marea Finală, publicul este singurul care va alege reprezentantul României pentru scena din Lisabona, dintre cele 15 piese rămase în concurs.