Ouăle lui Tarzan – Când omul transformă Raiul în iad
Articol de , 25 februarie 2018, 07:52
Cel mai recent film semnat de Alexandru Solomon, rulează astă-seară, de la ora 19:30, la ArCuB – Hanul Gabroveni, în prezenţa cineastului, în cadrul programului de warm-up pentru cea de-a 11-a ediţie a Festivalului internaţional de documentar şi drepturile omului „One World Romania”. Titlul acestui documentar, „Ouăle lui Tarzan”, reflectă ironic realitatea sumbră care l-a inspirat: iniţiativa lui Stalin de a crea un hibrid om-maimuţă, un ideal al omului muncitor. Idee ce aduce aminte atât de „cercetările” teribilului doctor Mengele, cât şi de „omul nou” al lui Ceauşescu căruia i se amputau libertatea şi, mai ales, spiritualitatea. Cu privire la sursele de inspiraţie, regizorul mi-a
declarat: „Am plecat de la ideea acestor experimente fanteziste din secolul 20, experimente medicale pe maimuţe care vroiau ori să creeze un hibrid om-maimuţă, ori să intinerească specia umană cu transplant de la maimuţe. Dar mi s-a părut că îndrăzneala şi nebunia acestor doctori, pe care n-o mai regăseşti acuma, cel puţin la suprafaţă, în lumea medicală contemporană, cumva exprimă un soi de imaginar care-i motorul omenirii, până la urmă. Motorul omenirii sunt, deseori, tot felul de prosti, tot felul de fantezii la limita nebuniei”.
Printre cei care s-au ocupat cu experienţele pe maimuţe, se numără şi cercetătorul Ivanov, care a fondat pentru acestea un institut de cercetări în sudul actualei Federaţii Ruse, la Suhumi din Abhazia, pe litoralul estic al Mării Negre, unde a ajuns şi Alexandru Solomon pentru a continua documentarea. Ceea ce a descoperit acolo a influenţat chiar conţinutul filmului, după cum a declară cineastul: „Ce m-a frapat pe mine şi ce-am vrut să arăt, cumva, în film e că în
teritoriul ăsta, numit Abhazia, ar putea fi Raiul, dar a trecut prin iad, şi în acest teritoriu care e atât de generos ca natură, dar atât de chinuit de ce fac oamenii, sunt nişte animale care sunt chinuite de aceşti oameni chinuiţi. Şi cam astea sunt cercurile, să zicem, concentrice: dacă ai desena, în centru este animalul chinuit, în jurul lui sunt oamenii chinuiţi, şi-n exterior e o ţară chinuită, dar care ar putea fi Paradisul.
Filmul nu este nici o condamnare a sinistrelor experimente pe animale, ori a imoralei idei de te juca de-a dumnezeii şi a crea hibrizi, dar nu e nici o laudă a realizărilor ştiinţei umane, unele din aceste animale luându-ne locul în primele zboruri cosmice. Personajele sunt de toate felurile: de la bătrâni cercetători nostalgici după Uniunea sovietică şi darwin-işti convinşi, la tineri ce visează la viaţa
din Occident, mulţi dintre ei religioşi. Însă aproape toţi sunt patrioţi, chiar dacă auzim vorbindu-se aproape numai în limba rusă. Probabil din cauza prezenţei echipei de filmare. Partea întunecată din acest documentar stă în amintirea războiului civil din anii 1990, imediat după destrămarea Uniunii Sovietice, când Abhazia nu a fost alipită Rusiei, şi s-a separat sângeros de Georgia, chiar dacă dansurile abhaze sunt foarte asemănătoare cu cele gruzine.
Ca şi în anterioarele documentare ale lui Alexandru Solomon, în „Ouăle lui Tarzan” imaginile filmate în prezent sunt combinate cu cele de arhivă, unele proiectate peste interioarele laboratoarelor din Institutul din Suhumi. Pe lângă dialoguri şi, ceea ce pare, comentariu de reportaj, în limba rusă, coloana sonoră conţine şi muzică, una dintre melodii, pe care s-ar putea s-o recunoaşteţi, devenind chiar leit motiv ce comentează, uneori ironic, imaginea.