Cinci zile până la premiera musicalului „Gulliver” la Opera Comică pentru Copii
Articol de , 26 februarie 2018, 13:11 / actualizat: 15 martie 2022, 12:16
Au mai rămas doar cinci zile până la premiera lunii martie pe care Primăria Capitalei, prin Opera Comică pentru Copii, o prezintă pe 3 și 4 martie la Sala Mare: musicalul „Gulliver”. Spectacolul, pe muzica lui Marius Țeicu și libretul Silviei Kerim, poartă semnătura echipei de creație formată din regizoarea Antoaneta Cojocaru și scenograful Vladimir Turturică. În aceste zile, repetițiile sunt în plină desfășurare la Opera Comică pentru Copii, peste 400 de spectatori de toate vârstele fiind așteptați la avanpremiera de vineri, 2 martie.
„Când pregătești un spectacol pentru copii este foarte important să fii cu sufletul foarte curat și să te joci, să crezi în tot! Să crezi, să crezi, să crezi… Și tu, creatorul, și cei care joacă. Să vrei să te joci, să spulberi toate barierele pe care ai fost învățat să le tot aduni și să nu te mai iei așa în serios. Lumea asta, a copiilor, îmi place foarte mult și o regăsesc ca fiind foarte aproape de mine, iar relația mea cu copiii e foarte bună. Mă recunosc imediat ca fiind de-a lor și asta mă bucură și mă încarcă și sper să vorbesc pe limba lor”, spune regizoarea Antoaneta Cojocaru.
„Pe copii nu poți să-i minți. Ei vin la spectacole, le place sau nu le place. Dacă nu le place, după 5 minute vor să plece. Ei sunt publicul cel mai pretențios și cel mai sincer. Ei se manifestă spontan și știu exact la urmă dacă le-a plăcut sau nu le-a plăcut”, a spus compozitorul Marius Țeicu.
În zilele de 3 și 4 martie, micii spectatori care vin la Opera Comică se pot bucura de mai multe ore de joacă și de mai multe activități la Games Room. Între orele 11:00 și 16:00, copiii vor găsi aici puzzle-uri, jocuri de societate, jocuri de memorie și atenție, precum și jocuri cu piese tip Lego. Tot aici cei mici pot participa gratuit la atelierele de pictură și de benzi desenate.
După premiera de la Sala Mare, în luna martie Opera Comică pentru Copii pregătește o nouă premieră, de această dată la Sala UnderGrant. Pe 24 și 25 martie, cei mici vor putea urmări baletul „Fata babei și fata moșului” realizat de coregraful Mihai Babușka, o nouă adaptare după una dintre poveștile lui Ion Creangă. Aceasta vine după succesul pe care l-au avut, în stagiunea trecută, spectacolele „Punguța cu doi bani” (51 reprezentații cu 5.000 spectatori), „Ivan Turbincă” (48 reprezentații cu 4.500 spectatori) și „Harap Alb” (45 reprezentații cu 4.200 spectatori).
Concursul aniversar cu 2018 premii al Operei Comice pentru Copii – Treasure Hunt „Orchestra de aur a OCC” – continuă și în luna martie. Participanții pot câștiga un city break la Milano, bilete la spectacolele din acest an, abonamente pentru stagiunea 2018-2019 și produse personalizate din magazinul OCC. Cei interesați să participle sunt invitați să urmărească toate mediile de comunicare și să observe cât mai multe indicii (fotografii sau cuvinte care denumesc instrumente muzicale) prezente în materialele de promovare ale Operei Comice pentru Copii: afișele spectacolelor, articole de presă, spoturi audio și video etc). Înscrierile se fac prin completarea formularului online pe site-ul www.operacomica.ro. Concursul se desfășoară până pe 10 aprilie și marchează sărbătorirea a 20 de ani de existență a singurei opere comice pentru copii din lume. Tu ai găsit vreun instrument muzical săptămâna aceasta?
Opera Comică pentru Copii este o instituție publică de cultură aflată în subordinea Consiliului General al Municipiului București, condusă din anul 2014 de către soprana Felicia Filip. Unică în lume prin segmentul de public căruia i se adresează, Opera Comică pentru Copii are lunar peste 12.000 de spectatori. Pentru stagiunea 2017-2018 sunt programate deja peste 600 de reprezentații, dintre care 19 premiere.
Orchestra de Aur a OCC: Știai că regia spectacolului de operă „FLAUTUL fermecat” este semnată de maestrul Cristian Mihăilescu?