Vreme geroasă în Capitală!
Articol de Sabina Lapadatescu, 26 februarie 2018, 19:30
În această noapte, în Capitală, valul de frig se va intensifica, iar rafalele de vânt vor accentua senzaţia de rece.
Va continua să ningă abundent, iar vântul va avea viteze de 60…65 km/h şi temporar va fi viscol puternic.
Astfel, grosimea stratului de zăpadă, neuniformă, va creşte şi se va situa în general între 15 şi 30 cm.
Temperatura va scădea sub pragul de ger, minima ajungând la -11…-10 grade.
Marți, frigul va persista şi va fi ger îndeosebi dimineaţa. Va ninge temporar, iar stratul de zăpadă va mai creşte cu 3…5 cm. Vântul va mai atinge la rafală 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi -7…-6 grade.
Presiunea atmosferică va creşte.