Padu
Articol de razvanursuleanu, 28 februarie 2018, 10:08
Sunt absolut convins că gamerii adevărați se pricep să conducă aproape orice. Tancuri, avioane, baze militare, mașini de curse sau echipe de fotbal, nu cred că există vreun obiect sau domeniu virtual pe care aceștia să nu îl stăpânească la perfecție. Tocmai de aceea sunt la fel de convins că gamerii adevărați vor putea să conducă și să coordoneze și personajul din jocul pe care îl voi prezenta în această rubrică. Este vorba despre o oaie.
Aici să vă văd… Padu, pentru că așa se numește oaia care dă și numele acestui joc, este un personaj care va intra rapid în pereți sau în copaci dacă nu învățăm foarte bine interfața comenzilor de joc. La fel de bine trebuie să învățăm sau să ne reamintim și codul bunelor maniere, pentru că Padu este o oaie foarte civilizată și politicoasă. Sare imediat în ajutorul altora (altor oi, într-o fază inițială, pentru că aventura noastră pornește în mijlocul turmei de oi din care Padu face parte) și nu se supără dacă apar alte personaje care încep să o ia în derâdere.
Spirit de aventurier, Padu va dori să iasă din comunitatea mioarelor, să vadă ce se află dincolo de gard, să exploreze lumea. Oile sunt însă predispuse la tot felul de pericole încă de când se nasc, astfel că sarcina noastră va fi în principal aceea de a o feri de pericole și de a rezolva questurile în modul cel mai pașnic cu putință. Un avantaj enorm al acestui joc este acela că dialogurile sunt subtitrate în limba engleză, pentru că oile obișnuiesc să behăie între ele și practic, fără aceste traduceri, nu am înțelege ce spun.
Deși jocul pare pueril, există deja un număr uriași de utilizatori care doresc să călătorească alături de Padu. Producătorii jocului au ținut cont de acest lucru și au dezvăluit faptul că se află deja în producție două add-ons care vor ajunge în staul… adică în calculatoarele noastre în cel mai scurt timp.