S-a încheiat returul la Fotbal în Sală Sports Events
Articol de Andra Radu, 2 martie 2018, 13:53
Aseară s-a încheiat prima fază a Campionatului la Fotbal în Sală odată cu etapa a 14-a. Urmează semifinalele și, bineînțeles, finalele competiției.
Apa Nova s-a dezlănțuit în meciul cu UPC, învingându-i pe aceștia cu 10-0 și, totodată egalând scorul campionatului. A fost un meci aflat total la discreția Apa Nova pentru care au strălucit Ștefăniță Nicu cu 4 goluri și Dragoș Mihalache cu 3 reușite.
Nici Radio România nu s-a împiedicat având de asemenea nevoie de o victorie pentru a-și păstra poziția a treia în clasament. Și au reușit-o cu 5-3 în fața HP Inc., în urma unui meci destul de greu, în care a trebuit să tureze accelerația pe final pentru a-și adjudeca cele 3 puncte puse în joc. Gabriel Zamfir a reușit un hattrick și câștigă astfel titlul de golgheter cu 21 de reușite.
Săptămâna viitoare vom afla ordinea finală a celor 4 finaliste și bineînțeles se vor înmâna cupele și medaliile câștigătorilor competiției.