Cele mai interesante evenimente din Bucureşti de astăzi, 9 martie
Articol de , 9 martie 2018, 17:39
CINEMA
* De la ora 17:00, la Cinemateca Eforie, în cadrul medalionului „Anna Magnani, 110 ani de la naştere (7 martie)” este proiectată drama de război „Roma città aperta / Roma, oraş deschis” realizată de Roberto Rossellini în 1945, în care mai joacă: Aldo Fabrizi, Marcello Pagliero, Vito Annichiarico.
* La Palatul Suţu – Muzeul Municipiului Bucureşti, de la ora 18:00 are loc evenimentul de lansare a documentarului „Pictori evrei din România Primului Război Mondial”. Realizat de Asociaţia pentru educaţie – TEOFOR după un scenariu de Alin Boingiu şi regizat de Gabriel Coroiu, acest film arată cum atrocităţile şi traumele colective ale acelor vremuri au fost izvor de inspiraţie pentru artiştii şi scriitorii prezenţi pe front, care ne-au lăsat imagini frapante ale războiului, cum sunt cele din lucrările lui Iser, I. Ross sau M.H. Maxy ori din scrierile lui Felix Aderca, între care romanul 1916.
MUZICĂ
* La Sala Radio, de la ora 19:00, Orchestra Naţională Radio susţine concertul săptămânal sub bagheta dirijorului Kaspar Zehnder, având în program: Uvertura „În natură” de A. Dvořák; Concertino în mi minor pentru corn şi orchestră, op. 45 de C. M. Von Weber; Sensus Naturae pentru corn alpin şi orchestră (în primă audiţie) de Christian Holenstein care este şi solist; Simfonia nr. 3 în la minor, op. 56 – Scoţiana de F. Mendelssohn.
* Orchestra simfonică a Filarmonicii „George Enescu” susţine al doilea concert al săptămânii, de la ora 19:00 la Ateneul Român, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin, având solişti pe Maria Bâldea şi Ion Ivan-Roncea. În program: Codex Caioni (fragmente) de Doru Popovici, Concert pentru două harpe şi orchestră de Joséf Blanco, Concert în stil vechi pentru două harpe şi orchestră de Maciej Małecki şi Simfonia Manfred de Piotr Ilici Ceaikovski.
* În cadrul Festivalului „Zilele Mărţişorului la Dalles”, tenorul Vlad Miriţă prezintă, de la ora 19:00, la Sala Dalles, „Povestea bărbatului interbelic”, într-un concert cu piese interpretate de-a lungul timpului de către Zavaidoc, Cristian Vasile, Gică Petrescu şi alţi artişti ai muzicii interbelice româneşti.
* Trupa de groove metal Crimena din Craiova, începe turneul european „War on the Eastern Front” prin care promovează noul material de studio „Revelations” cu un concert susţinut, de la ora 20:00, în Quantic Club. Li se alătură tupele Grimaze (BG) şi Warhanger (RO).
* „Dinner For One” se intitulează concertul dat de Mircea Tiberian, de la ora 20:00, în Green Hours.
* De la ora 21:00, Bluesette Duo (Raluca Stoica & Alex Tomaselli) cântă muzica ţăranului american în Clubul Ţăranului Român.
* În Clubul Fabrica, de la ora 21:00 începe un concert Iron Maiden Tribute la care participă: Blood Brothers, Etheric şi Feral Jack.
* ABBA Tribute Band REVIVAL™ revine în România ca să susţină un concert în Hard Rock Café, începând cu ora 22:30
* Corp. presents Aurora Halal, de la ora 23:00, în Control Club.
* Concertul dat de Loredana şi Banda Agurida în Berăria H, începând cu ora 23:15, este Sold Out.
SPECTACOLE
* La Opera Naţională, de la ora 18:30 începe o reprezentaţie în limba italiană cu „Aida” de Giuseppe Verdi, în regia lui Plamen Kartalov, având în distribuţie pe: Lăcrimioara Cristescu, Martin Iliev, Asineta Răducan, Ştefan Ignat, Marius Boloş, Iustinian Zetea, Valentin Racoveanu, Madeleine Pascu.
* Şase spectacole de improvizaţie şi Stand-Up Comedy au loc astă-seară astfel:
– la Palatul Copiilor, de la ora 20:00, cu trupa Obligó;
– în True Club, tot de la ora 20:00, Urban Impro Show;
– în Beluga, de la aceeaşi oră 20:00, Comedy Impro Show cu trupa Improvisneyland;
– în Copper’s Pub, de la ora 20:30, Stand-Up Comedy ca la iUmor part. 1 cu Dumitru, Şerban şi Tinta, care susţin şi a doua parte de la ora 22;45;
– în Restaurant Cabana, de la ora 21:00, Stand-up comedy night cu Cristian Dumitru, Marius Covache şi Claudiu Popa.
CARTE ŞI LITERATURĂ
* Uniunea Democrată Bulgară din România organizează, de la ora 17:00, o serată de poezie româno-bulgară la sediul său din Str. Doamnei nr. 14-16, ocazie cu care se vor lansa cărţi de poezie ale unor scriitori din România şi Bulgaria. Invitată de onoare: poeta Nadejda Radeva. De asemenea, este vernisată expoziţia de sculptură în lemn a artistului bulgar Ivan Cismigev, ce poate fi vizionată până pe 30 martie.
* La Casa de Cultură „Friedrich Schiller”, tot de la ora 17:00 are loc lansarea volumului „Genul feminin”, de Mihaela Roşu Bînă. Vor prezenta: Ana Dobre, Ana Calina Garaş, Luminiţa Zaharia, Maria Gabriela Drăghici, Marian Nencescu, Lucian Gruia. Lectura va fi asigurată de Magda Băcescu şi Ştefan Apostol. Evenimentul se va încheia cu un moment muzical deosebit: un recital de pian la 6 mâini susţinut de „Trio Equilibrium”: Ioana Valentina Cojuharov, Mădălina Chiriac şi Marta-Claudia Băceanu-Tudor.
* Café Verona din Librăria Cărtureşti găzduieşte, de la ora 18:00, lansarea cărţii „Dacă anul ăsta vine sfârşitul lumii, noi îl transmitem primii” de Cristian Coman.
* În Ceainăria Librăriei Cărtureşti Verona, de la ora 18:30 începe o seară de poezie persană intitulată „Iubire şi înţelepciune în poezia sufită”, moderată de Sorin Lucaci.
* Tot de la ora 18:30, în Mansarda aceleaşi Librării are loc lansarea volumului de poezie „Hotel Camberi”, de Angela Baciu. Invitaţi: Bianca Burţa-Cernat şi Nicolae Prelipceanu.
* În a II-a seară a Festivalului „Oraşul şi Literatura”, la întâlnirea moderată de Cezar Gheorghe şi Ovidiu Şimonca, ce se desfăşoară de la ora 19:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru, nr. 38), participă scriitoarele: Gabriela Adameşteanu, Tatiana Ţîbuleac şi Veronica D. Niculescu. Festivalul se încheie mâine cu întâlnirea, tot de la ora 19:00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8), cu scriitoarele: Simona Sora, Mihaela Perciun, Lavinia Bălulescu şi Mara Wagner; moderatori fiind Caius Dobrescu şi Ovidiu Şimonca.
ALTE EVENIMENTE
* Centrul de Studii Medievale al Universităţii din Bucureşti organizează comunicarea cu tema „Angelologiile medievale: Dionisie între Orient şi Occident”, prezentată de dr. Bogdan Tătaru-Cazaban, de la Institutul de Istorie a Religiilor al Academiei Române, de la ora 17:00, la Catedra de romanistică a Universităţii etaj 3, sala 317 (intrarea din Str. Edgar Quinet).
* Roxana Moroşanu, cercetătoare în cadrul Engineering Design Centre (University of Cambridge), prezintă, de la ora 18:00 în Clubul Ţăranului, o parte din cercetările sale, privind creativitatea şi fixitatea în design din perspectiva antropologiei sociale, cu accent pe particularităţile colaborării interdisciplinare dintre ingineri, designeri şi antropologi.
* În acest week-end la Sala Polivalentă se desfăşoară The Bucharest Major, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate jocului video Dota 2, la care participă şaisprezece dintre cele mai bune echipe din întreaga lume.
* Romfilatelia introduce în circulaţie – prin magazinele sale, inclusiv cel online – emisiunea de mărci poştale „Sfintele Paşti 2018”, care comemorează momente cruciale din viaţa lui Iisus Hristos – Intrarea în Ierusalim, Răstignirea şi Învierea, care va fi disponibilă.