DNA verifică achiziţiile de la Poliţia Locală Bucureşti
Articol de bucurestifm, 12 martie 2018, 11:19
Procurorii au cerut instituției mai multe documente.
Este vizată achiziția a 30 de autoturisme și a unei mașini de topit zăpada. Vehiculele au fost cumpărate anul trecut.
Procurorii vor să vadă şi felul în care s-a desfășurat examenul pentru ocuparea funcției de director în cadrul Direcției de Siguranță și Ordine Publică.
Solicitarea DNA a fost făcută publică de consilierul general PNL, Ciprian Ciucu.
Primarul general al capitalei, Gabriela Firea, spune că astfel de controale sunt normale.