Simona Halep are un culoar favorabil la turneul de la Miami
Articol de , 20 martie 2018, 01:06
Principala favorită a turneului Premier Mandatory de la Miami, va avea o adversară accesibilă în primul tur. Eleva lui Darren Cahill care anul trecut a ajuns până în sferturi la turneul american, va juca direct în turul doi cu Veronica Cepede din Paraguay (78 WTA), sau cu o jucătoare venită din calificări. Sportiva din Constanţa are astfel un mic răgaz, ca să-şi revină după înfrângerea usturătoare din semifinalele turneului de la Indian Wells (3-6, 0-6 cu Naomi Osaka).
Privind mai atent tabloul de concurs de la Miami, putem spune că Simona a avut din nou noroc la tragerea la sorţi. Ea a prins un culoar favorabil şi primul meci mai greu ar putea fi de abia în turul trei cu Agnieszka Radwanska, o fostă jucătoare de top 10, dar ieşită acum din formă, o jucătoare care a căzut în clasament până pe locul 30. Dacă va trece de poloneză, Simona ar putea-o întâlni în optimi pe Madison Keys. Nu merg mai departe cu presupunerile, pentru că în tenis se pot întâmpla după cum am văzut şi surprize neplăcute.
Nu de acelaşi noroc la trageri s-a bucurat Serena Williams, care o va întâlni în primul tur pe Naomi Osaka, o reprezentantă a noului val, o jucătoare aflată în mare formă şi care a câştigat la pas turneul de la Indian Wells.
Pe tabloul principal de la Miami se mai află trei românce.
Sorana Cîrstea a prins in extremis lista capilor de serie, fiind a 32-a favorită a turneului. Jucătoarea Târgovişte va evolua direct în turul doi cu Su-Wei Hsieh din Taipei locul 61 WTA, sau cu o sportivă venită din calificări.
Mihaela Buzărnescu (39 WTA) va avea un meci greu în primul tur cu belgianca Kirsten Flipkens, în timp ce Irina Begu, mai norocoasă, va întâlni o jucătoare venită tot din calificări.
Monica Niculescu s-ar putea alătura şi ea celorlalte patru românce de pe tabloul principal, dacă va câştiga partida decisivă de pe tabloul de calificări cu Yanina Wickmayer.
Turneul Premier Mandatory de la Miami se desfăşoară în perioada 20 martie – 1 aprilie.