Ascultă Radio București FM Live

Teatrul Nottara, în turneu la Chișinău

Teatrul Nottara, în turneu la Chișinău

Articol de Andra Radu, 23 martie 2018, 10:50

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Nottara, continuă seria de evenimente itinerante din cadrul proiectului 100 de ani împreună. Centenarul Marii Uniri, prin turneul actorului Emil Boroghină, societar de onoare al Teatrului Național Craiova, cu recitalurile Treptele Unirii și Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română e patria mea, la Chișinău, în perioada 26-28 martie 2018.

La invitația Teatrului de Revistă Ginta Latină, recitalul Treptele Unirii va fi prezentat pe 27 martie, iar pe 28 martie va avea loc spectacolul Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română e patria mea, la invitația Teatrului Satiricus Ion Luca Caragiale. De asemenea, pe 26 martie, domnul Emil Boroghină va primi Premiul de Excelență al Uniunii Teatrale din Moldova, decernarea premiului urmând să aibă loc la Teatrul Național Mihai Eminescu din Chișinău.

Treptele Unirii este un spectacol de poezie românească clasică şi contemporană dedicat Centenarului făuririi României Mari și desăvârşirii unităţii naţionale, și conține fragmente din lirica populară, din poezii de Grigore Alexandrescu, Andrei Mureşanu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Alexandru Macedonski, Alexandru Vlahuţă, Duiliu Zamfirescu, Petre Dulfu, Alexandru Davila, George Coşbuc, Dimitrie Anghel, Ştefan Octavian Iosif, Tudor Arghezi, Octavian Goga, Vasile Voiculescu, Alexe Mateevici, Victor Eftimiu, Mircea Rădulescu, Aron Cotruş, Eusebiu Camilar, Eugen Jebeleanu, Geo Dumitrescu, Nicolae Tăutu, Alexandru Andriţoiu, Nicolae Labiş, Marin Sorescu, Cezar Ivănescu, Adrian Păunescu.

Recitalul de poezie românească Sunt suflet în sufletul neamului meu – limba română e patria mea reunește, într-un singur glas, cele mai răsunătoare voci ale literaturii române, de la Grigore Ureche, Dosoftei şi Miron Costin, Vasile Alecsandri şi Mihai Eminescu, George Coşbuc şi Octavian Goga, Tudor Arghezi şi Lucian Blaga, Nichita Stănescu, Marin Sorescu şi Ioan Alexandru, până la Ana Blandiana, Adrian Păunescu şi Mircea Dinescu.

Evocând faptele de glorie ale înaintaşilor sau nenumăratele frumuseţi ale ţării, exprimând sentimentele care animă în lupta şi credinţa spre mai bine, creaţiile poeţilor noştri au cultivat patriotismul sub forma dragostei de pământul natal, a sacrificiului pentru patrie şi popor, a atitudinii civice responsabile a poetului, a artistului, a omului în general. Poezia patriotică reprezintă, în etapele ei succesive, adevărate capitole din istoria noastră politică, socială şi culturală. În ea se răsfrâng curentele de simţire şi de idei ale epocilor în care a fost plămădită. Ea este „cronica vie” a evoluţiei noastre istorice, în care înfăptuirea Marii Uniri de la Alba Iulia din 1918 ocupă, fără îndoială, un loc dintre cele mai importante.

Emil Boroghină este absolvent al Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, Facultatea de Teatru, Secţia „Actorie”, promoţia 1963. Între 1963 și 1988 a fost actor al Teatrului Naţional Craiova. Este fondator și director al Festivalului Internaţional Shakespeare. Este preşedinte al Fundaţiei „William Shakespeare” (Craiova), vicepreşedinte al Reţelei Europene a Festivalurilor Shakespeare, Societar de Onoare al Teatrului Naţional Craiova și membru al Senatului UNITER.

A fost director al Teatrului Naţional Craiova între 1988 şi 2000, perioadă în care Naţionalul craiovean a devenit unul dintre cele mai apreciate teatre din Europa Centrală şi de Răsărit, izbutind în decurs de zece ani un număr record de participări – 97 – la mari festivaluri internaţionale, de pe toate continentele lumii, printre care amintim festivalurile de la Edinburgh, Avignon, Tokyo, Seoul, Singapore, Melbourne, New York, Montreal.

În 1994, Emil Boroghină fondează Festivalul Internaţional Shakespeare, ajuns la cea de a X-a ediţie, festival considerat ca fiind unul dintre cele mai importante de acest gen din lume. Inițial, desfăşurat la Craiova, din anul 2006, festivalul are loc atât în Craiova, cât şi în Bucureşti.

Șapte din cele mai așteptate apariții Corint Istorie 2025
Timp Liber miercuri, 5 februarie 2025, 12:28

Șapte din cele mai așteptate apariții Corint Istorie 2025

Corint Istorie continuă și în 2025 să-și mențină promisiunea de a oferi cititorilor de istorie o selecție remarcabilă de titluri. De la...

Șapte din cele mai așteptate apariții Corint Istorie 2025
„Scrisoare de dragoste”, concert extraordinar la Biserica Anglicană din București
Timp Liber miercuri, 5 februarie 2025, 11:31

„Scrisoare de dragoste”, concert extraordinar la Biserica Anglicană din București

Sâmbătă, 15 martie, de la ora 18:00, Biserica Anglicană din București va găzdui concertul „Scrisoare de dragoste”, susținut de soprana...

„Scrisoare de dragoste”, concert extraordinar la Biserica Anglicană din București
EXCLUSIVITATE > Herăstrăul își pierde aspectul istoric de dragul „modernizării” și al „reparațiilor” făcute haotic și posibil chiar ilegal!
Timp Liber miercuri, 5 februarie 2025, 11:04

EXCLUSIVITATE > Herăstrăul își pierde aspectul istoric de dragul „modernizării” și al „reparațiilor” făcute haotic și posibil chiar ilegal!

Reporter: „Cum vi se oare dumneavoastră, cu ochiul format al peisagistului, că arată parcurile istorice, în speță Parcul Herăstrău, în...

EXCLUSIVITATE > Herăstrăul își pierde aspectul istoric de dragul „modernizării” și al „reparațiilor” făcute haotic și posibil chiar ilegal!
Rămâne de Văzut: „Parthenope” – Paolo Sorrentino aduce pe marele ecran o poveste despre iubire, libertate și Napoli, orașul care nu iartă, dar fascinează
Timp Liber miercuri, 5 februarie 2025, 11:01

Rămâne de Văzut: „Parthenope” – Paolo Sorrentino aduce pe marele ecran o poveste despre iubire, libertate și Napoli, orașul care nu iartă, dar fascinează

„Parthenope” urmărește călătoria unei femei de-a lungul decadelor, prin iubire, pierderi și căutarea propriei identități. „Parthenope...

Rămâne de Văzut: „Parthenope” – Paolo Sorrentino aduce pe marele ecran o poveste despre iubire, libertate și Napoli, orașul care nu iartă, dar fascinează
Timp Liber marți, 4 februarie 2025, 20:56

Dichisar Love Fest, la Impact Hub Universitate, în weekend

La finalul săptămânii, bucureștenii sunt așteptați la prima ediție din acest an a evenimentului Dichisar: Love Fest. Va avea loc pe 8 și 9...

Dichisar Love Fest, la Impact Hub Universitate, în weekend
Timp Liber marți, 4 februarie 2025, 15:37

Rămâne de Văzut: Captain America revine pe marile ecrane, într-un thriller politic plin de suspans

”Captain America: Brave New World”/ ”Captain America: Curajoasa Lume Nouă” apare în cinematografele din România pe 14 februarie, cu...

Rămâne de Văzut: Captain America revine pe marile ecrane, într-un thriller politic plin de suspans
Timp Liber marți, 4 februarie 2025, 13:19

Maia Morgenstern, în rolul principal din ”Neguțătorul din Veneția” – premieră la TES

Teatrul Evreiesc de Stat prezentă premiera spectacolului ”Neguțătorul din Veneția” de William Shakespeare, în regia lui Eugen Gyemant,...

Maia Morgenstern, în rolul principal din ”Neguțătorul din Veneția” – premieră la TES
Timp Liber marți, 4 februarie 2025, 11:06

Cele mai așteptate cărți ale anului 2025 la Editura Litera

Editura Litera propune în 2025 o galerie de titluri premium care oglindesc în egală măsură gustul publicului, tendințele pieței naționale și...

Cele mai așteptate cărți ale anului 2025 la Editura Litera