Federația SANITAS pichetează Ministerul Sănătății
Articol de Adriana Baciu, 27 martie 2018, 06:59
Sindicaliștii de la Sanitas pichetează astăzi Ministerul Sănătății. Ei sunt nemulţumiţi de condiţiile de salarizare și de grilele de sporuri din sistem.
Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a Federaţiei sindicale, problemele din sănătate se referă, printre altele, la pragul de 30% pe ordonator principal de credite, care nu permite aplicarea unui Regulament de sporuri echitabil pentru toate categoriile de salariaţi din Sănătate, fapt care va duce la dezbinarea echipei medicale şi la prevederile Legii 153/2017 care discriminează, în continuare, o parte importantă a lucrătorilor din sistemul sanitar (biologi, biochimişti, farmacişti, moaşe, infirmieri, personal TESA etc.) şi de asistenţă socială.
De asemenea, sindicaliştii susţin că Legea 153/2017 şi aplicarea Anexei 10 a noului Regulament de sporuri în forma publicată de Ministerul Sănătăţii aduc inclusiv pierderi de venituri pentru unii angajaţi din domeniu.
Vicepreşedintele Federaţiei SANITAS, Iulian Pope, declara săptămâna trecută că trebuie găsite soluţii la problemele lor împreună cu reprezentanţii Ministerelor Finanţelor, Muncii şi Sănătăţii.
Protestul este programat între orele 11:00 și 13:00.
Și săptămâna trecută, peste 200 de membri ai SANITAS au pichetat Ministerul Finanţelor.